Meme Stoica: "Cât sunt manager la Steaua, Piţurcă nu va veni"
- Adrian Dobre
- 22 februarie 2011, 20:04
Mihai Stoica, managerul general al Stelei, exclude posibilitatea de a lucra alături de Victor Piţurcă la formaţia din Ghencea. Stoica e cel care "l-a săpat" pe Victor Piţurcă în urmă cu mai mulţi ani, când cei doi activau la Steaua.
Gigi Becali şi Victor Piţurcă nu mai sunt duşmanii din toamnă, atunci când "divorţul" dintre cei doi a fost unul cu cântec. Patronul Stelei chiar a declarat că fostul selecţioner ar putea să se întoarcă în Ghencea.
Cel care nu agrează revenirea lui Piţurcă e Mihai Stoica, actualul manager al Stelei. Acesta exclude posibilitatea de a lucra cu Piţurcă.
"Atâta timp cât eu sînt manager la Steaua, el nu va veni. Este exclus şi să mă împac cu Piţurcă pentru că ştiu că el nu obişnuieşte să facă astfel de gesturi", a spus Meme Stoica.