"Meme, ai adus carmaci?"

"Meme, ai adus carmaci?"

Taximetristii de la Otopeni i-au ironizat pe Mihai Stoica si pe Elton Gomes, brazilianul de 1,56 metri sosit ieri la Steaua.

Elton Jose Xavier Gomes, fotbalistul de numai 1,56 metri si 46 de kilograme achizitionat de Steaua, a fost ironizat ieri, inca de la primii pasi facuti in Romania, din cauza staturii sale. "Meme, ai adus carmaci la echipa?", a intrebat un taximetrist. "Pe asta il gadila iarba-n fund", a comentat un alt microbist uimit de fizicul sud-americanului.

Elton Gomes va efectua astazi vizita medicala, iar maine va fi prezentat oficial la clubul din Ghencea. Intre gruparea "ros-albastra" si clubul Corinthians Sao Paulo s-a stabilit deja un acord, dar stelistii, ca si in cazul lui Andrey Nazario, au insistat sa parafeze actele abia dupa ce jucatorul va fi supus unui control medical amanuntit.

Dupa ce doctorii isi vor da acordul ca Elton sa joace, conducerea clubului bucurestean va vira 800.000 de dolari in contul celor de la Corinthians Sao Paulo. Jucatorul va semna, foarte probabil, un angajament valabil pe patru ani cu gruparea din Ghencea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Regulile managerului Cursa de Paris cu care brazilianul si cei doi impresari ai sai au calatorit spre Bucuresti a avut o intarziere de 25 de minute. In tot acest timp, Mihai Stoica s-a plimbat prin aeroport, iar cand s-a plictisit le-a stabilit noi reguli ziaristilor prezenti.

"Va rog sa-i adresati o singura intrebare, fiindca nu este inca jucatorul Stelei. Vom face miercuri o conferinta de presa, cand il vom prezenta cu tricoul, ca la marile echipe. Accept doar o intrebare pentru Elton, din respect, fiindca sunteti foarte multi aici, desi nu e normal", a spus oficialul "ros-albastrilor".

"Am multe in comun cu Steaua, fiindca m-am nascut in 1986, anul in care echipa a cucerit Cupa Campionilor Europeni", a spus Elton, imediat dupa sosire.

Cand a ajuns langa masina Audi Q7, cu care a fost transportat la hotel, inca un fapt inedit: masina are 1,73 metri, cu 17 centimetri mai mult fata de jucator. De asemenea, daca Elton ar sta culcat, aceeasi masina ar putea trece peste el fara sa-l raneasca, deoarece distanta dintre roti este de 1,67 metri!

"Cu astia nu faci performante nici intr-o mie de ani" Imbracat sport, cu un tricou fistichiu si cu o sepcuta pe cap, Elton ar fi putut trece usor neobservat, daca n-ar fi fost inconjurat la fiecare pas de alaiul de peste 50 de ziaristi. Cand a ajuns la masina, un taximetrist l-a luat la rost pe Mihai Stoica. "Meme, trebuie sa aduci 11 jucatori si un portar! Cu astia nu faci performante nici intr-o mie de ani. Sunteti praf!", a strigat acesta.

Meme a rabufnit imediat: "Da-i drumul de aici! Sa-ti vezi de treaba ta!". "Nu-i pune centura, ca-l sufoca!", i-a strigat alt taximetrist managerului general de la Steaua.

COMPARATIE Florentin Petre se faleste: "Eu sunt urias fata de Elton!" Florin Petre (foto) este cel mai cunoscut "pitic" in activitate din fotbalul romanesc. Internationalul legitimat la TSKA Sofia stia ieri despre venirea lui Elton la Steaua.

"Ce inaltime are brazilianul? 1,56 metri? Eu, la 1,67, sunt urias pe langa el!", glumeste Petre, care adauga: "Jucatorii de statura lui Elton si a mea sunt orientati de regula pe benzile terenului, unde nu exista contact fizic. Eu sunt mandru cu inaltimea mea.

N-are de ce sa-mi fie rusine! N-am avut adversari care sa ma fi luat la misto pentru ca sunt mic, fiindca nu ma prindeau! Din contra, se cam temeau de mine! Fiind mic, nu trebuie sa te bagi in clinciuri sau sa driblezi. Daca vad astia mari ca ii perpelesti, se enerveaza repede si iti dau la gioale. Deviza mea in fotbal este "Arunca mingea si fugi!". Nu stai la discutii cu ei!".

Petre are si un regret: "Daca as fi fost cu zece centimetri mai inalt, probabil ca as fi jucat acum in alta parte, intr-un campionat mai puternic. Oricum, chiar daca sunt mic de statura, am o detenta mai buna decat unul de 1,80!". "Piticul" a marcat un gol cu capul pentru echipa nationala, intr-un meci cu Azerbaidjan. (Daniel Contescu)

D'ALE LUI "MAGIUN"

Marin Barbu: "Dribleaza pana se schimba banii" Marin Barbu, in prezent antrenor la divizionara secunda Petrolul Ploiesti, fost jucator la Steaua Bucuresti in anii ‘80, si-a castigat supranumele de "Magiun" datorita tehnicitatii iesite din comun. "Mi se lipea mingea de ghete", spune fostul fotbalist, care nu masoara decat 1,70 metri.

Barbu ii indeamna pe toti sa-l vada pe Elton, brazilianul-minune, jucand, si apoi sa traga o concluzie: "Dom’le, daca s-a dus "Memeul" (n.r. - Mihai Stoica, manager general la Steaua) dupa el tocmai in Brazilia, eu cred ca stie Elton asta cu mingea. O fi vreo scula de jucator care dribleaza pana se schimba banii! Pana la urma, ce, Messi de la Barcelona e prea inalt? Cred ca e cu un cap mai mic decat mine. Aia e, eu n-am avut noroc sa joc afara".

Despre avantajele staturii lui Elton, "Magiun" vorbeste ca un cunoscator: "astia mai mici sunt dati naibii pe spatii inguste, scot trei oameni deodata din joc. Elton, daca e asa meserias cum am auzit, va fi o atractie la Steaua. Va veni lumea la stadion numai sa-l vada pe el. In plus, poate deschide ca lumea filiera asta braziliana". (Andrei Craciun)

SCEPTIC

Costel Orac: "E prea mic pentru fotbalul de azi" Costel Orac, fost jucator de legenda la rivala stelistilor, Dinamo, nu-l priveste cu ochi buni pe Elton: "Sa-l vedem la lucru si apoi sa comentam. Oricum, cred ca brazilianul e prea mic pentru fotbalul de azi, bazat pe forta".

"Daca e tehnic rau, cum am citit prin ziare, va fi un castig pentru Steaua. In Ghencea, de fapt in toata Liga I, nu mai sunt fotbalisti care sa stie cu mingea in regim de viteza. Elton e brazilian, asa ca are o bila alba la capitolul asta", anticipeaza Orac.

"Am citit si ca ziaristii brazilieni spun ca a fost vandut pe un pret de nimic, de banana. Atunci, inseamna ca o fi ceva de capul lui. Ia uitati-va la Barcelona, ce pitici are: Messi, Deco, Xavi si Giuly. Eu am 1,70 si am facut spectacol la viata mea.

Nu e adevarat ca astia mai maruntei bat mai bine loviturile libere. E o chestie nativa, cum lovesti balonul, dar e si mult exercitiu. Daca te antrenezi, se creeaza un automatism si bati bine, aia e toata smecheria", incheie fostul "caine". (Andrei Craciun)