Teodor Meleşcanu: Sunt investitori interesaţi de Oltchim

Teodor Meleşcanu: Sunt investitori interesaţi de Oltchim

SIE a realizat informări cu privire la combinatul Oltchim ca urmare a solicitărilor Guvernului, a declarat Teodor Meleşcanu. Potrivit acestuia, ar exista în continuare investitori strategici interesaţi.

"Există câţiva investitori interesaţi, strategici. Dintr-un motiv sau altul nu au participat pentru moment la licitaţie, dar eu cred că există un interes destul de mare pentru această zonă şi sunt convins că, dacă lucrurile se fac cum trebuie, poate să fie un succes această privatizare", a declarat Teodor Meleşcanu. Directorul SIE a afirmat că Oltchim este o temă care poate afecta securitatea naţională şi este "firesc ca decidenţii politici să încerce să cunoască cât mai multe lucruri pentru a putea adopta deciziile corecte".

Meleşcanu a mai precizat că actualul Guvern s-a aflat într-o situaţie dificilă în cazul Oltchim, privatizare asumată în faţa FMI, şi că "pe de o parte trebuia să facă ceva, pe de altă parte era informat despre vulnerabilităţile pe care le avem". Totodată, directorul SIE a menţionat că serviciul nu se ocupă de privatizări, ci de informaţii. "Oricând ni se cere oficial să obţinem informaţii legate de activitatea unor companii externe, bonitatea lor, dacă există sau nu anumite incompatibilităţi cu participarea la licitaţii, o facem bineînţeles, dar nu este tema noastră de bază ca serviciu", a explicat Meleşcanu. El a fost întrebat dacă celelalte companii mari care s-au retras au făcut acest lucru pentru că urma să fie dusă în derizoriu licitaţia privind Oltchim. "Nimeni nu s-a retras - ştiu la cine vă gândiţi - nu s-a retras dintr-un motiv sau altul decât legat de considerente de natură economică. Rămân oamenii interesaţi. Sigur, dacă se poate lua mai ieftin prin altcineva, de ce nu?", a mai spus directorul SIE. CITIŢI ŞI:

  • Ponta: "Informaţia că Dan Diaconescu are bani pentru Oltchim este falsă"
  • Se poate coabita cu Traian Băsescu? Victor Ponta: "Da, din punctul meu de vedere"
  • Ion Cristoiu: Să-l chemi pe Ponta la o şedinţă pe subiectul credibilităţii externe a României e ca şi cum ai chema o fată de pe centură la o masă rotundă despre păcatul preacurviei
  • Victor Ponta regretă că ruşii nu au licitat pentru Oltchim. Vezi ce a declarat despre Dan Diaconescu
  • Ochiul şi timpanul serviciilor secrete, aţintite spre Oltchim
  • Victor Ponta ia în considerare demiterea lui Daniel Chiţoiu dacă ministrul are o vină în cazul privatizării Oltchim
  • "Eroina fondurilor europene", către Victor Ponta: "România nu trebuie să copieze Polonia"

Ne puteți urmări și pe Google News