Compania Mega Image îşi va tripla numărul de magazine din Bucureşti şi va ajunge la 60 de unităţi în următorii trei ani.
Lanţul de supermarketuri Mega Image a ajuns la 20 de unităţi în Bucureşti, după ce a deschis ieri un magazin în sectorul 4, pe bulevardul Constantin Brâncoveanu. Expansiunea puternică a belgienilor în Capitală va continua şi în urmă torii trei ani, când vor fi deschise alte 40 de magazine, după cum ne-a declarat John Kyritsis, directorul general al lanţului.
Grupul Delhaize, care deţine Mega Image, are cel mai mare număr de supermarketuri în Bucureş ti dintre toţi retailerii şi a adoptat un model de business necunoscut până acum la noi: concentrarea într-un singur oraş. Mega Image a deschis doar trei magazine în ţară, două în Constanţa şi unul în Ploieşti.
Au venit în România odată cu Metro
Prezenţi pe piaţa românească încă din 1995, cu un magazin la Lizeanu, în acelaşi an în care şi-a făcut apariţia şi lanţul de cash&carry Metro, belgienii de la Mega Image au trecut „pe repede înainte“ din 2005. Inaugurările de magazine au sărit de la una-două pe an la trei-patru şi chiar cinci, anul trecut.
„Vom continua să ne extindem în Bucureşti, deşi nu scăpăm din vedere nici oportunităţ ile din ţară. Afacerile ne merg foarte bine în formula pe care am adoptat-o de câţiva ani“, explică John Kyritsis, directorul general al lanţului.
Motivul? Salariul mediu net în Capitală este cel mai mare din ţară - 325 de euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor (9.458 de euro) este cu peste 50% peste PIB-ul per capita la nivel naţional. Şeful de la Mega Image nu dă cifre privind veniturile şi profitul - „e politica grupului“, dar ritmul de expansiune poate fi luat în calcul ca reper pentru un business sănătos.
Un etaj de produse proaspete
Concentrarea belgienilor pe produse proaspete este mai evidentă în magazinul deschis ieri pe bulevardul Brâncoveanu decât în oricare alt magazin. Fructele şi legumele, precum şi brânzeturile, lactatele şi produsele ecologice ocupă tot parterul magazinului (aproape 500 de metri pătraţi), în timp ce restul alimentelor şi produsele nealimentare sunt plasate la etaj.
În total, peste 45% din produsele comercializate de Mega Image sunt din categoria celor proaspete, atât importate, cât şi produse în ferme de lângă Bucureş ti, spune Kyritsis. Belgienii au păstrat şi în acest magazin brută ria şi produsele sub marca proprie, „365“, şi pun accentul pe semipreparate.
Aprozarele, cu ochii în... artificii
Cu numai şapte case de marcat şi 15 locuri de parcare, noul magazin ar putea să dea însă bătăi de cap celor peste 160.000 de clienţi care se estimează că îi vor trece pragul.
Deschiderea magazinului de pe Brâncoveanu a fost sărbătorită cu artificii şi şampanie şi a fost precedată de o slujbă religioasă în care au fost sfinţite „mărfurile“.
La două blocuri distanţă de magazinul căruia primarul Adrian Inimăroiu îi tăia panglica de inaugurare, patronul unuia dintre cele câteva zeci de aprozare care împânzesc zona se gândea serios dacă va face faţă concurenţei. „În goana după cele mai bune preţuri, au început să meargă până la Real, în cealaltă parte a oraşului (hipermarketul din cartierul Dristor - n.r.). N-o să fie bine“, spune comerciantul, cu ochii aţintiţi la artificiile belgienilor.