Medicii cer suspendarea urgentă a acestei măsuri! În plină pandemiei, încă o criză teribilă bate la ușă

Medicii cer suspendarea urgentă a acestei măsuri! În plină pandemiei, încă o criză teribilă bate la ușă

Alarmată de evoluția critică a pandemiei din ultima perioadă. Federația Solidaritatea Sanitară cere măsuri sporite pentru profesioniștii din sănătate. Medicii s-au inspirat din modelele altor țări într-un domeniu delicat.

Reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară din România cer autorităților suspendarea prevederilor aplicabile malpraxisului pe întreaga perioadă a pandemiei COVID-19 pentru toți profesioniștii din sănătate, potrivit Mediafax. Solicitarea este adresată Guvernului, Ministerului Sănătății și Parlamentului.

De asemenea, sindicaliștii cer introducerea imunității profesioniștilor din sănătate pentru toate acuzațiile ce vizează activitatea profesională desfășurată pe întreaga durată a pandemiei COVID-19.

Sindicaliștii își justifică cererile prin desele schimbări apărute în timpul stării de urgență și stării de alertă, prin doza mare de incertitudine specifică pandemiei, prin lipsurile materiale și problemele organizatorice cu care cadrele medicale se confruntă. Sindicaliștii mai spun că s-au inspirat din modelele oferite de alte țări în care s-a renunțat la malpraxis în timpul pandemiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anul trecut 112 medici au fost reclamaţi de pacienţi la Colegiul Medicilor pentru posibile cazuri de malpraxis, 100 au şi fost sancţionaţi începând cu mustrare până la ridicarea dreptului de practică. Potrivit unor reprezentanți ai corpului medical, de teama anchetelor, unii medici se feresc să opereze cazuri complicate.

„Veți fi țapii ispășitori”

Însă pandemia a adus un context foarte delicat în cazurile de malpraxis. În luna mai, avocatul Gheorghe Piperea făcea un apel către medici să dea în vileag „minciuna, afacerile veroase și cinice, corupția și conflictele de interese din sistem”.

Într-o postare pe Facebook, Piperea îi îndeamnă pe medici "să spună cum au fost determinați să încalce jurământul lui Hypocrate, cum 90% din paturile de spital erau goale în timp ce pacienții non-Covid „implorau la porțile spitalului un pic de atenție și considerație medicală”. Mai mult, Piperea a atras atenția că medicii vor fi primii chemați să răspundă pentru malpraxis și abandon medical.

„Faceți această nobilă profesie din vocație: ați fost determinați să vă încălcați jurământul lui Hypocrate, să priviți neputincioși cum suferă sau se sting pacienții care nu au afecțiuni atât de importante cât este considerată boala Sars-cov-2; prin ordonanță MILITARĂ, ați fost obligați să priviți cum 90% din paturile de spital sunt goale, în timp ce pacienții implorau la porțile spitalului un pic de atenție și considerație medicală.

Aveți familii, datorii la bănci, facturi de achitat: veți fi primii care vor fi chemați să răspundă pentru malpraxis și abandon medical; birocrații în halate albe, managerii de spital (de profesie antreprenori de pompe funebre) și politicienii cinici și iresponsabili care v-au supus acestui experiment nazistoid vor face din voi țapii ispășitori în fața furiei maselor de pacienți și asigurați care vor protesta judiciar pentru că au fost prejudiciați medical și psihologic și au fost abandonați".

"Așa că vorbiți"

Avocatul i-a încurajat pe toți medicii să nu fie complicii a ceea ce el numește dictatură medicală. „Așa că vorbiți. Spuneți ce a fost cu această farsă sinistră. Dați în vileag minciuna, afacerile veroase și cinice, corupția și conflictele de interese din sistem, totul generat de ne-oficial declarata pandemie.

Opriți această dictatură medicală care se instalează prin eforturile conjugate ale birocraților în halate albe, ale politicienilor cinici, oportuniști și iresponsabili și ale îmbogățiților din războiul cu Covid-19.

Avem nevoie să ne rămână niște idoli pe soclu. Niște repere morale sunt necesare acum mai mult decât oricând”, afirma avocatul Piperea în scrisoarea sa deschisă adresată medicilor.