Un studiu realizat recent de Infocons scoate la iveală un fapt îngrijorător: toate medicamente sau suplimentele alimentare tip pulbere (soluție orală) împotriva răcelii și gripei sunt pline de E-uri. De parcă asta nu era de ajuns, ele conțin și multă sare și zahăr, ceea ce poate fi periculos pentru pacienții cu anumite afecțiuni. Cel mai bine ar fi să le luați doar la sfatului medicului! Iată de ce, mai exact.

În cadrul studiului, au fost analizate 19 produse, toate recomandate contra virozelor, răcelilor sau gripei, care se găsesc în farmaciile din România și pentru care nu ai nevoie de rețetă ca să le cumperi. Prima concluzie a autorilor studiului ar fi că nu există tratament fără aditivi alimentari, toate sortimentele analizate având între 2 și 9 aditivi.

Cele mai folosite E-uri

Cel mai folosit este E330, acidul citric, care este cel mai versatil și mai folosit acid organic în alimentația publică. El se află în 16 din cele 19 produse studiate. Dar ce face acidul citric? În primul rând, medicii dentiști ne atrag atenția că el distruge smalțul dentar, favorizând apariția cariilor. Apoi, E330 poate avea efecte iritante asupra mucoaselor, poate provoca stări de vomă, balonare sau greață. De asemenea, nu este recomandat copiilor, persoanelor care au afecțiuni renale sau cardiovasculare.

După acidul citric, în topul celor mai folosiți aditivi vine E331 (citratul de sodium) – un aditiv alimentar din categoria antioxidanților – care a fost găsit în 11 din cele 19 produse. În cazul său, la capitolul efecte secundare, medicii punctează că acesta ar putea provoca stări de greață, vomă, crampe abdominale şi musculare, dar şi reacții alergice, amorțirea extremităților, oboseală, ritm cardiac anormal, crize, amețeală sau respirație greoaie.

Citratul de sodium nu este indicat în cazul persoanelor care suferă de afecțiuni renale, existând pericolul producerii alcalozei metabolice (acumulare de bicarbonat în organism).

Cel de-al treilea aditiv la care face referire studiul este E954 (zaharina), un tip de aditiv alimentar cu rol de îndulcitor artificial. El a fost depistat în 9 din cele 19 produse. Medicii atrag atenția că zaharina poate interfera cu procesul de coagulare a sângelui, cu glicemia şi cu funcțiile digestive pe care le poate perturba.

Riscurile din plicuri

Studiul a mai evidențiat și existența în cazul a 36,84% dintre produse a unor cantități de sare variind între 42,2 și 135,8mg.

„Organizația Mondială a Sănătății nu recomandă consumul a mai mult de 5g (echivalentul unei lingurițe) de sare zilnic. Totuși, cantitatea medie de sare consumată de o persoană zilnic este de 9-12 grame. Reducerea acesteia la mai puțin de 5g scade riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, cel de a face infarct sau accident vascular cerebral”, arată autorii studiului.

Ca să înțelegeți cât de mare este pericolul, în România, „în perioada 2010-2016, 576.328 de persoane au suferit un accident vascular cerebral”, se arată în studiul Infocons. Totodată, în aceste tratamente contra răcelii și conținutul de zahăr este mult prea mare. În cele 19 produse analizate, cantitățile variază între 1,8 și 12,6 grame/per plic (comparativ, o linguriță de zahăr are aproximativ 5g).

Practic, zahărul s-a numărat printre componentele a 78,94% din produsele studiate. Îngrijorătoare, susțin realizatorii studiului, este și prezența sorbitolului (E420) în compoziția medicamentelor destinate copiilor.

Problematice pentru diabetici

Contactată telefonic de EVZ, prof. dr. Maria Moța, membru în consiliul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului şi, totodată, preşedinte al Societății Române de Diabet, Nutriție şi Boli Metabolice a declarat că, în cazul unora dintre medicamentele supuse studiului, concentrația de zahăr din compoziție poate fi periculoasă pentru diabetici.

„Vorbim de produsele care conțin peste 11 grame zahăr per plic. Concentrația pare destul de mare pentru un bolnav de diabet. Totuşi, trebuie să ținem cont de faptul că această categorie de bolnavi este foarte bine instruită. Îşi fac glicemia de două, trei ori pe zi şi au fost foarte bine învățați ce şi cum trebuie să facă pentru a evita excesul de zahăr. În mod constant, toate medicamentele şi produsele farmaceutice sunt sub control. Pentru fiecare preparat în parte, se studiază atent cantitatea de glucide existentă”, a declarat prof. dr. Maria Moța.

Din categoria produselor identificate în urma studiului Infocons cu o concentrație de zahăr de peste 11 grame per plic fac parte: Fervex pentru copii Fervex pentru adulți (11,5 g), Faringo Hot Drink (11,926 g), Theraflu Extra răceală și gripă (12,6 g) şi Tantumgrip Portocala Theraflu Sinus răceală și gripă, cu o concentrație de zahăr de 12,6 grame per plic.