Medicamente care va ajuta sa tineti sub control febra
- Adam Popescu
- 21 februarie 2007, 02:00
La primul semn de febra, paracetamolul, aspirina, algocalminul sau ibupofrenul sunt cele mai indicate medicamente pe care le puteti lua.
Specialistii nu recomanda ca aceste produse sa se combine unele cu altele, ci doar cu vitamina C. „Paracetamolul are in special efect antipiretic (n.r. - contra febrei). Algocalminul si ibupofrenul combat de regula durerile resimtite in raceli si gripe. Ele au si efect antitermic, dar mai slab”, explica farmacistul Ana Miclea. Astfel de medicamente scad febra in cateva ore. „Ele nu vindeca boala respectiva, ci cresc confortul pacientului”, explica profesor doctor Ion Fulga, medic primar de boli interne si farmacologie clinica, seful Catedrei de Farmacologie si Farmacoterapie de la UMF „Carol Davila”.
Chiar daca unele produse se pot lua fara reteta, medicii recomanda sa se respecte prospectul si sa nu se ia mai mult de trei pastile pe zi. „Daca febra nu trece dupa trei zile, atunci doar medicul va decide un alt tratament”, atentioneaza profesorul Ion Fulga.
Aspirina e de evitat la bolnavii de ulcer pentru ca irita stomacul. Paracetamolul este contraindicat bolnavilor hepatici, acesta atacand ficatul. Antitermicele nu trebuie administrate odata cu medicamentele antireumatice, iar gravidele nu au voie sa ia aspirina, mai spun specialistii.
In farmacii gasiti, fara a fi nevoie de reteta, urmatoarele produse:
Aspirina - costa intre 1,3 si 2 lei Vitamina C - 2,8 si 10 lei Paracetamol - aproximativ 2 lei Paracetamol sinus - aproximativ 6 lei Algocalmin - aproximativ 3 lei Nurofen - peste 10 lei.