DECIZIE. Lucrările de renovare a spitalului au fost terminate, iar unitatea sanitară se va redeschide mâine.
”S-au terminat reparaţiile la corpul unde s-a întâmplat tragedia”, a spus Oprescu. Edilul a precizat că s-au montat detectoare de fum şi supraveghere video doar la Secţia terapie intensivă prematuri, care a fost renovată, pentru că în restul saloanelor nu a fost nevoie, fiind aşezate în aşa fel încât, prin prezenţa bolnavilor, există supraveghere permanentă.
Profesorul Bogdan Marinescu, fost manager al Maternităţii Giuleşti, a declarat, că Maternităţii Giuleşti i-au fost donate două incubatoare şi că vor mai fi primite, prin donaţie, două ventilatoare, echipamente ce vor fi completate cu cel aduse de primărie.
Marinescu a precizat că, în prezent, spitalul va face faţă cazurilor care vor apărea, însă nu va putea primi paciente din toată ţara.
Primarul Sorin Oprescu a adăugat că la maternitate sunt în total 38 de asistente, câte două pe tură, edilul apreciind că acest număr este suficient.
Malaxa are detectoare de fum defecte Oprescu a arătat că şi în cele 15 spitale ale municipalităţii vor începe lucrările de montare de detectoare de fum şi a aparatelor de supraveghere video. Edilul a exemplificat spunând că la Spitalul Foişor a început deja montarea acestor instalaţii şi că se încearcă să se pună în funcţiune staţia existentă şi detectoarele de fum de la Spitalul ”Malaxa”.
Maternitatea Giuleşti a fost închisă în urma incendiului care a izbucnit în 16 august, la Secţia de terapie intensivă prematuri. În urma acestei tragedii, şase bebeluşi au murit, iar cinci au supravieţuit, fiind transportaţi pentru tratament la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”.