DOI JUDECĂTORI AU VĂZUT MOARTEA CU OCHII. Președintele CSM, implicat într-un ACCIDENT RUTIER

DOI JUDECĂTORI AU VĂZUT MOARTEA CU OCHII. Președintele CSM, implicat într-un ACCIDENT RUTIER

O mașină a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost implicată într-un accident rutier. În autoturism se aflau, conform surselor noastre, judecătorul Adrian Bordea, șeful CSM, și judecătorul Alexandru Șerban, care se întorceau noaptea trecută de la o ședință de bilanț al activității magistraților Curții de Apel Iași.

Șeful CSM și judecătorul care îl însoțea au tras o speritură zdravănă, după ce mașina lor a izbit puternic o bordură aflată pe marginea șoselei. În urma impactului, mașina a fost avariată ușor și s-a oprit.  Reprezentantul CSM, Cristina Liță, a precizat, pentru EVZ, că accidentul a avut loc azi-noapte, pe raza județului Buzău. „Mașina a derapat din cauza șoselei umede iar șoferul a pierdut controlul volanului. Autoturismul s-a lovit de o bordură, dar a fost avariat ușor. Drept urmare, după aceea și-a continuat drumul.”, a precizat Cristina Liță. Reprezentantul CSM a mai adăugat că președintele CSM Adrian Bordea și însoțitorul său, judecătorul Alexandru Șerban, veneau de la ședința de bilanț a activității Curții de Apel Iași și se îndreptau spre Craiova. Nici o persoană aflată în autoturism nu a avut de suferit.