Maşina-frunză, care consumă dioxid de carbon şi elimină oxigen
- Adam Popescu
- 11 mai 2010, 08:50
Pavilionul SAIC-GM, de la Expoziţia Mondială Shanghai 2010, propune un oraş al viitorului în care vor circula vehicule bionice, care îşi iau energia din aer.
Poate cel mai spectaculos exponat al Expoziţiei Mondiale de la Shanghai este un vehicul bionic realizat de General Motors (GM) şi Compania Industrială de Automobile Shanghai (SAIC).
Denumit YeZ, după cuvântul chinezesc „frunză”, vehiculul viitorului ar urma să se comporte întocmai ca o frunză: să absoarbă dioxid de carbon şi să elimine oxigen!
Maşina care curăţă aerul
Am văzut YeZul mai întâi pe panouri uriaşe răspândite prin oraşul Shanghai şi pe site-ul expoziţiei. O siluetă SF care nu poate trece neobservată. Când am descoperit YeZul (în Pavilionul Chinei, la etajul al optulea sau al zecelea, dacă nu mă înşel), m-am bucurat ca un copil. Nu eram singurul. Zeci de persoane dădeau roată ciudăţeniei, fotografiau sau filmau.
Maşina realizată de parteneriatul GM-SAIC este considerat un vehicul al viitorului, preconizat a fi folosit pe scară largă abia peste 20 de ani. De aceea, constructorii se mulţumesc să prezinte prototipul, rămânând zgârciţi cu specificaţiile tehnice.
Am aflat că foloseşte, pentru a capta energie, minipanouri solare amplasate pe capota în formă de frunză şi mici turbine eoliene amplasate pe roţi. Energia astfel captată e stocată în acumulatori litiu-ion, care asigură o bună autonomie vehiculului.
Partea cea mai interesantă a vehiculului YeZ este aceea că aplică principiile fotosintezei, captând dioxid de carbon şi molecule de aer din atmosferă pe care le transformă în energie electrică şi generează oxigen (n-am înţeles cum face asta).
Nu e doar emisie zero, e emisie negativă: aerul se curăţă, mediul înconjurător se îmbună tăţeşte. „Nu doar că nu poluează, dar chiar curăţă aerul, redefinind relaţaia vehicul-natură”, susţine de signerul YeZ, Ma Zhengkun.
Prototipul YeZ este expus şi în pavilionul SAIC-GM, care îşi propune să arate cum va fi transportul urban în anul 2030. Oraşul viitorului prezentat aici seamănă cu desenele făcute de copiii români în anii ’70, când îşi imaginau anul 2000.
2,73 milioane de vehicule a vândut compania chineză SAIC în anul 2009. Consorţiul SAIC-GM intenţionează să vândă YeZ abia în anul 2030
VERDE. Capota YeZ e ca o frunză plină cu minipanouri solare
PROTOTIP. Schițele prezentate de constructori arată principalele surse de energie: lumina soarelui și curenții de aer