Pastele este de cele mai multe ori singura ocazie pentru a sarbatori primavara, asa ca profita de pastelurile ei.
Dupa o lunga perioada de hibernare, natura se trezeste in aceasta perioada la o noua viata, bucurand pe toata lumea cu pastelurile ei.
Profitand de ocazie, este o idee minunata sa sarbatoresti Invierea lui Iisus Hristos punand pe masa, pe langa mancarurile traditionale sau mai moderne, vesela si accesorii in culori puternice si vesele, care iti vor impresiona musafirii.
Indiferent daca oferi o masa clasica sau un bufet suedez, daca veti manca in sufragerie sau in aer liber, decoratiunile au rolul de a crea atmosfera dorita.
Sugestiile sunt facute de designerul Shelly Whitney in revista americana „Inspired Interiors”.
Ca un camp de flori
Vesela cu motive florale, in culori puternice si vesele, este recomandata mai ales in aceasta perioada. In plus, ea are avantajul de a putea fi folosita oricand, spre deosebire de cea cu motive pascale, pe care o poti pune doar o data pe an.
Este minunat sa ai pe masa si un vas cu flori de sezon, dar trebuie sa ai mare grija la dimensiunile acestora. De multe ori se prefera vaze si flori cu tije lungi, astfel incat musafirii nu se pot vedea si nu pot conversa confortabil pe deasupra lor.
Daca preferi lalele sau narcise, taie tijele la maxim 20 - 25 cm si asaza-le intr-un vas mai mult lat decat inalt. Indiferent de culorile lor, efectul cromatic va fi impresionant.
Trebuie sa stii ca se pot pune in aceeasi vaza, dar nu pentru mult timp, pentru ca narcisele secreta o substanta toxica pentru orice alta planta si chiar pentru ele.
Un obicei minunat este acela de a face invitatilor cate un mic dar, de forma unui saculet cu flori uscate si parfumate cu ulei esential de „primavara”. Saculetul din matase sau organza, de circa 10 cm inaltime, se poate aseza elegant pe fiecare farfurie, astfel incat toti sa-l ia cu ei la plecare.
Numele fiecaruia scris pe cate un ou
Daca ai farfurii de ceramica de mai multe culori este bine sa le asociezi in culori contrastante. Doua combinatii de culori foarte energizante si inspirate din natura sunt in aceasta perioada verde cu galben si lila cu galben.
In functie de preferinte si imaginatie poti combina insa si alte culori, cate doua sau cate trei, astfel incat atmosfera creata sa fie una de primavara.
In loc de obisnuitii „caluti” pe care sta scris numele fiecarui invitat, astfel incat musafirii sa stie locul pe care sa se aseze, este bine sa folosesti acum ceva tematic. O idee minunata ar fi sa scrii numele pe oua, din lemn sau comestibile.
Atentie la lumanari si la miresmele lor!
Exista tentatia de a cumpara in aceasta perioada diverse feluri de lumanari cu mirosuri specifice. Sunt frumoase si promit sa invioreze atmosfera cu aroma lor, dar trebuie sa ai grija atunci cand le cumperi.
Pe langa faptul ca sunt mai scumpe, ele pot modifica felul in care invitatii tai vor percepe aroma mancarurilor. Este mai indicat sa folosesti lampi aromatice si uleiuri esentiale pe care sa le fi testat in prealabil.
Repede si ieftin
Idei simple care nu-ti golesc portofelul Este normal sa acorzi o atentie sporita mancarii si bauturilor, dar nici decorarea mesei nu trebuie lasata deoparte, cu gandul ca nu-ti mai permiti alte cheltuieli.
O masa originala nu are nevoie de mari investitii, ci de creativitate. Iata asadar cateva sugestii care iti vor surprinde cu siguranta musafirii:
> Nu trebuie sa cumperi obligatoriu o fata de masa de calitate, imprimata cu motive pascale (oua sau iepurasi). Pentru asemenea ocazie (o data pe an) este de-ajuns sa iei una ieftina, chiar si de hartie.
> Poti folosi una din fetele de masa obisnuite, iar pentru a crea un decor special pentru Paste este de-ajuns sa cumperi hartie gofrata, intr-o culoare contrastanta.
Hartia grofata poate fi taiata in forma patrata si asezata cu doua colturi indreptate spre capetele mesei si cu celelalte doua colturi in jos, pe laturile mesei. O alta solutie ar fi sa decupezi o fasie de circa 30 de cm si s-o pui de-a lungul mesei.
Efectul va fi extraordinar.
> Nu trebuie sa cumperi suporturi de lumanari speciale pentru Paste. Daca nu ai deja in casa sfesnice cu motive pascale, este de-ajuns sa le invelesti pe cele obisnuite in aceeasi hartie gofrata pe care ai folosit-o la aranjarea mesei. Ai insa grija sa o pui in asa fel incat flacara sa nu ajunga la hartie.
> Poti folosi suporturile de oua obisnuite, nu trebuie sa cumperi unele speciale. Trebuie doar sa le „gatesti” pentru Paste, iar acest lucru il poti face tot cu hartie gofrata.