Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Bacauanul Victor Lichi, student trimis la reeducare, "a pacalit" tortura dupa ce s-a imprietenit cu ucenicii sadicului tortionar Eugen Turcanu
Inainte de a fi incarcerat la Canal a trecut, din ‘49 pana in ‘51, prin infernul de la Pitesti si a supravietuit.
Dar marturia sa arunca o noua lumina asupra reeducarii staliniste din anii de groaza dintre 1949 si 1952. Bacauanul Victor Lichi, astazi in varsta de 80 de ani, povesteste cum, student fiind, s-a bucurat in carcera de la Pitesti de mila sadicului Eugen Turcanu.
Potrivit propriei versiuni, prietenia sa cu doi dintre ucenicii criminali ai tortionarului Turcanu l-a pus la adapost de ororile prin care au trecut alti detinuti sub ochii sai.
Recunoaste insa ca, la Pitesti, singurul sau tel a fost sa-si scape propria piele. Pentru a reusi, a respectat intocmai indicatiile primite de la calaii care l-au protejat.
Dincolo de viata de detinut politic, a ramas insa cu un singur gust amar: dupa trei ani de Politehnica la Timisoara i-a fost interzisa continuarea studiilor. In loc sa ajunga inginer, s-a angajat ca necalificat la sondele de petrol de la Moinesti (Bacau), de unde s-a pensionat ca maistru.
Metoda Fazele reeducarii
„Fenomenul Pitesti” s-a derulat intre decembrie 1949 si august 1952. Expresia a fost consacrata de Virgil Ierunca, cel care a si studiat experimentul care viza transformarea detinutilor politici - exclusiv studenti - din victime in calai, prin tortura continua. Reeducarea a fost condusa de seful Securitatii, Alexandru Nikolski, si de tortionarul Eugen Turcanu.
Existau patru faze: 1. Demascarea interna - studentul schingiuit ii demasca pe cei care l-au ajutat in inchisoare.
2. Demascarea externa - studentul schingiuit dezvaluie ajutoarele din afara inchisorii.
3. Demascarea morala publica - detinutul isi reneaga familia, prietenii, pe Dumnezeu.
4. Reeducatul isi reeduca cel mai bun prieten. In 1954, Turcanu si unii colaboratori au fost executati, ca unici tapi ispasitori ai „fenomenului Pitesti”.
EXPERIMENT IMPOTRIVA OMULUI „Bai, fiti cuminti, ca nu va bate degeaba”
EVZ: De ce ati fost arestat? Victor Lichi: Pentru ca injuram Partidul. Tineam si eu cu taranistii, cu liberalii.
De fapt, nu era foarte inchegata orientarea dumneavoastra. Asa-i. Injuram si eu ca si altii Partidul si pe toti ne-au luat. Dar a trecut, am pierdut facultatea, in loc sa fiu inginer. Am fost eu prost.
Cand ati ajuns la Pitesti? In ‘48 eram student la Timisoara si mergeam acasa, la Bacau, dar m-au arestat pe drum si m-au dus la Suceava.
Un an ne-or ciomagit rau, ca sa spunem daca am fost sau nu legionari... ne bateau cu paru’. M-au batut la ancheta, securistii, bestiile umane ce erau. M-au batut de pomana. Apoi ne-or dus pe toti la Pitesti, numai studenti, inainte sa inceapa „fenomenul Pitesti”.
A fost un experiment violent. Domnule, sincer iti spun, pe mine nu m-or ciomagit la Pitesti. Nici pe Turcanu, care era si el tot student... Pe mine nu m-au batut, de ce sa zic...
Cum va explicati? Nu stiu...
L-ati cunoscut bine pe Turcanu? El era in camera 4-spital. Acolo toti mi-au zis: „Uite, ala-i Turcanu, atentie la el!”. Dar mai erau cunoscuti de-ai mei, fosti colegi: Tomita Simionovici, Dumitru Climescu, Magirescu, fost ofiter.
E cel fara picior, mentionat si in cartea lui Virgil Ierunca. Eram consateni. Eu am cerut sa ma puna in camera cu el pentru ca era suferind. Il luam cand faceam baie, o data pe saptamana, si il spalam, ca doar nu-mi cadea mana.
Prieten cu batausii lui Turcanu
Din echipa Turcanu pe cine cunosteati? Pe Simionovici si Climescu, pentru ca fuseseram colegi de liceu si de facultate. Erau batausi cu ciomagul.
Cum trecea ziua? Povesteam, cantam in surdina...
Cat si cand ati stat la camera 4? In ultimele sase luni, inainte de Canal. Ne-a spus gardianul sa avem grija ca e camera grea, ca acolo este ciomagul. Acolo am si nimerit cu Climescu si Simionovici, prieten bun, cu care am dormit in acelasi pat. Ei faceau parte din ciomege, dar pe mine nu m-or batut.
Va mai intreb cum explicati? Eram prieteni buni si mi-au si zis sa stau cuminte...
Dar ii bateau pe altii... Ii mai bateau aiurea, dadeau cu ciomagul unde se nimerea. Fereasca Dumnezeu!
„Mai baieti, ce aveti de raportat?”
Reeducarea presupunea folosirea unui grup de arestati impotriva altora. Primii au fost Turcanu si echipa lui... Niste ordinari... Am stat in camera cu Turcanu, eram cam 50 de detinuti. Noi il mirosiseram si nu mai vorbeam ce nu trebuie. Vedeam ca era cu ciomagul, ca primea mancare mai groasa.
Batea in camera? Acolo, de fata cu toti.
Unde lovea cel mai des? La cur si la picioare, cu cozi de matura. Directorul, Dumitrescu, a si fost odata cu Nikolski in inspectie, sa vada ce avem de reclamat. Ce era sa raportezi de fata cu directorul? Eram la paturi cand a intrat Nikolski si a intrebat.
Si ce nemultumiri aveati? Pai, ca mancarea era proasta, ca suntem huiduiti si ciomagiti de Turcanu... Da’ pe mine, intr-adevar, nu m-a batut.
Turcanu avea niste metode de umilire. Da, domnule. Dormeau detinutii sub paturi pentru ca ii bagau ei sub paturi.
Vorbiti despre „serparie”? Despre „serparie”, da. Ii mergea vestea ca-i criminal, ca-i bandit, ca-i idiot.
Din marturii rezulta ca nu primeati tacamuri ca sa nu va sinucideti. Aveam fiecare gamela noastra si o lingura a noastra. Cand venea masa, trageau hardaul la usa, si ala de serviciu punea cu polonicul in gamela, pe care o curatam apoi cu limba.
Se vorbea despre cum erau unii pusi sa-si bea urina? Nu am auzit.
Inainte de camera 4 unde ati stat?Pe sectii, la parter, unde am avut un sef de sectie cumsecade. Nu ne-o batut, nu ne-o raportat. Cand ne-au adus la camera 4, tot el ne-a zis: „Bai, fiti atenti, ca acolo-i camera-spital si-i jale. Aveti grija ce vorbiti”.
„Fenomenul Pitesti” urmarea ca victimele sa devina calai. Ati batut pe cineva? Nu, si o spun in fata lui Dumnezeu.
Altii, care au fost torturati initial, au devenit batausi? Nu stiu.
„Taceam, mi-era frica”
Descrieti-l pe Turcanu. Era inalt, mare, voinic, legat. Vedeam ca ce zicea el in puscarie era sfant. Se mai ducea cate unul la director sa-i spuna ca Turcanu ii bate. Iar directorul ii zicea: „Bai, fiti cuminti, ca nu va bate degeaba”. Dar eu am fost prieten bun cu Simionovici. Era foarte destept in liceu, la Bacau, era bun la matematica si ne depasea pe toti.
Avea o relatie buna cu Turcanu? Da, Turcanu il consulta.
Nu a incercat sa va coopteze? Nu, nu.
De ce? Nu stiu.
Ati discutat cu el despre asta? Discutam, dar nu asa ceva.
Despre ce vorbeati? Despre gagici.
I-ati reprosat bataile pe care le administra celorlalti detinuti? Nu. Taceam, mi-era frica. Tomita mi-a spus odata, intre patru ochi: „Bai, Lichi, tu sa-ti ti gura, sa nu te amesteci in nimic daca vrei sa iesi cum trebuie, ca altfel...”. Si i-am zis, „gata, bai!”.
A incercat Turcanu sa va bata, dar sa fie oprit de Simionovici? Nu.
V-a rugat vreun detinut sa apelati la Simionovici? Nu. Desi stiau ca sunt prieten cu Simionovici, se fereau.
Sunteti printre putinii care nu au fost torturati la Pitesti. Daca asa o fost... Eu l-am avut pe Simionovici, un fel de dirijor...
Ati avut in familie detinuti? Nu, am fost singurul cu „bube-n” cap. (rade)
TRASEU
Axa Pitesti-Canal
Ce vi s-a intamplat dupa Pitesti? M-au trimis la Canal, la 14, in brigada de studenti. Mai era o brigada de popi, vai de ei. Acolo munceam la roaba, sapam, ridicam pamantul pe mal, zi-lumina.
Mancarea? Slaba. La pranz si seara, o zama fara carne, dimineata terci.
Cati erati in camera? Cam opt, cate doi in pat.
Cat ati stat la Canal? Mai mult de un an, de acolo m-or si eliberat.
Unde era lagarul? In marginea satului Valea Neagra.
Erau batai regulate si dese? Domnule, la noi in brigada nu, pentru ca ne faceam norma.
Nu erau normele facute incat sa fie imposibil de indeplinit? Nu, domnule, stiu ca le faceam. Eram in echipe de 12 oameni si o faceam.
Gardienii nu erau violenti? Nu.
Erati multi? Numai studenti, cam o suta. La popi era mai greu, in schimb, pentru ca erau batrani. Eram vecini cu brigada lor si venea seara cate unul si ne cerea mancare pentru ca iarasi ramasesera fara intrucat nu-si indeplinisera norma.
Si ma duceam la brigadier, care era unu’ Bogdanescu, din Cluj, si ii spuneam: „Hai, ma, da-le ceva si la amaratii astia”. Iar el imi raspundea: „Da-le tu de la tine, daca zici ca ai”. Le dadeam si eu, si altii cate o zama lunga, nu mare lucru.
Ati tinut legatura cu familia? O data pe luna scriam acasa si le ziceam ca sunt bine, sanatos.
uu le spuneati ca viata-i grea? Nu, ca le cenzura.
Primeati pachete? Doar daca faceam norma, un pachet pe luna. Venea tata pana la Constanta si de acolo pana la Valea Neagra, la lagar.
Cand primeam, luam pachetul si il duceam in camera si nu-l mancam eu singur. Aveam un fel de magazioner, un coleg, si el facea bucati de paine si ce era acolo. Ne dadea dimineata, cand plecam, bucati din pachet.
„Am ajuns si la ministru”
Cum vedeati viitorul cand erati la Canal? Am avut moral bun.
Nu bantuiau bolile? Era infirmerie. Nu stiu cum, dar doctorul facea rost de medicamente.
Din ce motive puteati fi batuti de gardieni? Daca se vorbea antiregim, dar nu o facea nimeni.
Daca li se parea ca pierdeti timpul in loc sa dati cu sapa? Nu se bagau. Venea normatorul care masura ce am facut.
Ati cunoscut personalitati ale vremii? Nu, eram doar noi, studenti din Timisioara, Cluj, Iasi.
Ce ati facut dupa ce ati venit de la Canal? Am incercat sa continui facultatea. Facusem deja trei ani la Politehnica. Am ajuns si la ministrul invatamantului ca sa ma reinscriu, pentru ca la facultate mi-au zis ca totul depinde de el.
L-am avut profesor la Timisoara si ma stia. Dar mi-a zis ca are ordin sa nu reprimeasca fosti detinuti politici. Asa am ajuns angajat la petrol, la Moinesti, la inceput ca necalificat, pana la sef de sectie.
Ce pensie aveti? Aproape 1.200 de lei: 300 pentru puscarie si 854 pensie.
Recomandările noastre
