Marius Lăcătuş traversează cel mai delicat moment din relaţia cu suporterii Stelei.
Pentru prima dată, cel mai iubit dintre stelişti a fost pus la zid de fanii care îl idolatrizau. Joi seară, circa 200 de suporteri i-au luat la rost pe antrenor şi pe câţiva dintre jucătorii de bază ai grupării din Ghencea.
Mai mult, rezultatele proaste l-au făcut pe tehnician să se întrebe, pentru prima oară, dacă e capabil să conducă o echipă precum Steaua! Deocamdată, legenda vie a fotbalului stelist încă mai speră că poate redresa situaţia.
Până acum, Lăcă avea mereu rolul de mediator între fani şi patron. Acum, el a intrat în „boxa acuzaţilor”. „Ultraşii” i-au cerut să-şi dea demisia, reproşându-i rezultatele dezastruoase din ultima vreme, faptul că a dus echipa în afara locurilor de cupele europene, că nu riscă să promoveze niciun tânăr şi că nu se poate debarasa de fixurile sale cu unii jucători.
Cea mai mare durere a fanilor este supunerea necondiţionată a „Fiarei” în faţa duşmanului public numărul unu al „bagabonţilor” din tribune, patronul Gigi Becali. Suporterii îi reproşează lui Lăcătuş că nu i-a susţinut niciodată în războiul cu patronul Gigi Becali, deşi, la rîndul său, a fost călcat în picioare de nenumărate ori de latifundiar.
CE SPUN APROPIAŢII
„Suferă pentru că nu sunt rezultate şi bani”
Momentul dificil l-a făcut pe Marius să fugă de presă. „Se mai întâmplă şi momente ca acesta, când echipei nu-i iese nimic... Situaţia îl doare mult pe Marius. Nu că e Gigi unde e. Nici pentru Gigi nu se bucură, pentru că ştiţi cum se spune, «Rău cu rău, dar mai rău fără rău!». Marius suferă că n-are rezultate şi că sunt probleme financiare. Peste toate a venit şi acest conflict cu suporterii. E terminat, dar nu renunţă”, ne-au dezvăluit persoane din anturajul lui Lăcătuş. Arestarea lui Gigi Becali a dat naştere şi unor manifestări tragicomice ale susţinătorilor săi. Un bărbat din Deva a ameninţat ieri că se aruncă de pe un bloc turn „dacă Gigi Becali nu este eliberat”.
Steliştii n-au „sechestrat” toate punctele
Echipa de fotbal Steaua a remizat aseară, scor 1-1, cu Farul Constanţa, în Ghencea, meci din cadrul etapei a 24-a a Ligii I. Oaspeţii au ratat două mari ocazii până în minutul 50 dar steliştii au marcat cinci minute mai târziu un gol norocos prin Bogdan Stancu. O greşeală a lui Lovin a făcut ca Chico să readucă egalitatea pe tabelă în minutul 72. Concluzia serii e una singură: Steaua iese din zona cupelor europene şi se afundă în cea mai neagră perioadă din ultimii ani.
Forţat de împrejurări, Marius Lăcătuş a început jocul cu o formulă de echipă întinerită. Tudose şi Ochiroşii au fost titulari, primul introdus din lipsă de soluţii: Goian a fost suspendat, iar Ghionea - accidentat.
Fanii stelişti au continuat protestele împotriva lui Gigi Becali. „Vinde clubul!” şi „Rămâi acolo!” au fost mesajele galeriei pentru latifundiarul care se află de peste o săptămână în arest. Către finalul meciului de aseară, fanii stelişti i-au cerut demisia lui Lăcătuş. LIGA I STEAUA - FARUL ............ 1-1
Marcatori: B. Stancu (55)/ Chico (72)
STEAUA: Zapata 5 - Ogăraru 5, Tudose 5, E. Baciu 4, P. Marin 5 - Lovin 4 - Semedo 4, D. Moreno 3 (38, Pedriel 4), Toja 5, Ochiroşii 6 (79, Nicoliţă) - B. Stancu 6 (70, A. Ionescu 5). Antrenor: Marius Lăcătuş
FARUL: G. Curcă 5 - Măţel 6 (76, Fatai), Pahor 5, Rastovac 5, Vukomanovici 5 - Băcilă 6, Fl. Pătraşcu 6, Rusmir 5, Cl. Voiculeţ 6 - Chico 7 (89, Gosici), E. Nanu 5 (69, Mendy 5). Antrenor: Ion Marin
Stadion: „Steaua”; Spectatori: 10.000; Arbitri: L. Dan 6 - Z. Szekely 6, O. Maier 6