Corporate Europe Observatory (CEO), o organizaţie a societăţii civile care promovează transparenţa decizională la nivelul instituţiilor europene, l-a acuzat în iunie pe Mario Draghi de lipsa de independenţă, întrucât este membru al G30, un grup consultativ format din bancheri, legislatori şi economişti importanţi.

"Am primit o plângere şi am trimis-o la BCE şi acum aşteptăm reacţia", a declarat Gundi Gadesmann, purtător de cuvânt al Avocatului european al poporului, Nikiforos Diamandouros. BCE are termen până în luna septembrie să răspundă plângerii.

Cine mai face parte din G30

Corporate Europe Observatory susţine că implicarea lui Draghi în G30 contravine reglementărilor etice ale BCE şi îl acuză pe şeful acestei instituţii că menţine legături strânse cu G30 şi participă la reuniuni cu uşile închise.

În 2011, fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, francezul Jean-Claude Trichet, a fost numit în funcţia de preşedinte al G30. Înfiinţat în 1978, G30 se descrie ca o "organizaţie privată internaţională non-profit".

Printre membrii G30 se numără succesorul lui Trichet la conducerea BCE, italianul Mario Draghi, omologii săi de la Banca Angliei, Mervyn King, Banca Centrală a Canadei, Mark Carney, Banca Centrală a Chinei, Zhou Xiaochuan, precum şi economişti reputaţi, cum este laureatul premiului Nobel pentru economie, Paul Krugman, şi fostul economist şef al FMI, Kenneth Rogoff.

Te-ar putea interesa și: