La începutul anului 1919, în timpul negocierilor de pace desfășurate în capitala Franței, prim-ministrul României, Ionel Brătianu, a părăsit furios sala de consiliu. Motivul era unul bine întemeiat. Deși negociaseră ceva la intrarea în Marel Război, în vara lui 1916, la tratativele care au urmat după trei ani, diplomații noștri au realizat că Marile Puteri le rezervaseră altceva.

Stăpânii Europei n-aveau să recunoască prea ușor România Mare. Ba mai mult, aceștia aveau să încerce să avantajeze state rivale prin tradiție României. De exemplu, granița cu Ungaria nu mai era cea stabilită în vara lui 1916, ci una care îi avantaja pe maghiari!

Contele de Saint-Aulaire mută cu regina

În acest context tensionat, contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franței la București, a convins-o pe Regina Maria să meargă personal la Paris pentru a susține cauza propriului regat.

Mascată sub forma unei invitații din partea Academiei de Arte Frumoase din Paris, vizita frumoasei femei de 44 de ani a fost un succes. Regina Maria s-a întâlnit cu președintele republicii, Raymond Poincaré – care i-a oferit, la Palatul Élysée, Marea Cruce a Legiunii de Onoare – a acordat interviuri jurnaliștilor, a fost aclamată de politicieni.

„Leoaica” și „Tigrul”

Cea mai importantă întrevedere s-a consumat însă mai târziu, când Maria a României l-a întâlnit pe premierul Franței, Georges Clemenceau, poreclit „Tigrul” pentru abilitățile de conducător dovedite încă de pe vremea în care era ministru de Interne în Țara lavandei.

Se spune că discuția dintre regină și premier a fost una tăioasă, turnată în replici politicoase, dar ferme. La un moment dat, când Maria i-a arătat lui Clemenceau, pe o hartă dinainte pregătită, care era granița dorită de România în Banat, francezul ar fi exclamat alarmat: „Maiestate, ceea ce vă doriți este partea leului!”.

O glumă onorantă

Inteligentă și copleșitor de frumoasă, Regina Maria i-ar fi replicat cu o glumă bine țintită, care cu siguranță l-a flatat pe Clemenceau: „Păi tocmai din acest motiv am venit să negociez cu vărul lui, Tigrul”.

„Regina Maria își pregătise foarte bine vizita la Paris. Citise toate fișele despre personajele pe care avea să le întâlnească. Printre altele aflase că premierul francez Clemenceau era supranumit «Tigrul» încă din anul 1906, de când era ministru de Interne și lichidase ferm unele greve insurecționale ale minerilor”, ne-a explicat istoricul Adrian Cioroianu.

„În momente cruciale – a concluzionat Adrian Cioroianu -, precum cel de la finalul Primului Război Mondial, România a avut șansa să aibă conducători cu farmec și cu maniere. Evident, și contextul mondial ne-a ajutat. Dar, în majoritatea cazurilor, conducătorii, pentru a avea valoare, trebuie să aibă și spirit, și educație”.