Începând cu 2004, de la „Melinda & Melinda“, Woody Allen pare să fi renunţat la ipostaza de actor în filmele pe care le regizează şi ale căror scenarii, de data asta fără nicio excepţie, le şi scrie. În „Visul Cassandrei“, Allen lucrează cu Colin Farrell şi Ewan McGregor în rolul a doi fraţi londonezi şi cu Tom Wilkinson, în rolul unchiului lor, a cărui cerere stranie declanşează tăvălugul acţiunii.
Terry (Farrell) este un fel de fiu rătăcitor: alcoolic şi prins de pasiunea jocurilor de noroc, când are foarte mulţi bani pe mână, când este înglodat în datorii. Ian (McGregor) este mai cumpătat: îşi ajută tatăl să conducă un restaurant şi visează să investească în afaceri imobiliare în California, dar nu stă nici el prea bine cu banii. De-a lungul anilor, cel care a ajutat întreaga familie să-şi rotunjească venitul a fost unchiul Howard (Wilkinson). Dar Howard are probleme, căci succesul său financiar are la bază o fraudă şi unul dintre partenerii săi de afaceri e gata să divulge secretul. Unchiul încearcă să-i convingă pe cei doi fraţi că loialitatea faţă de familie îi obligă acum să îl ajute să scape de partenerul-problemă.
Al treilea film consecutiv al lui Allen a cărui scenă este Marea Britanie a suscitat şi mai puţine aprecieri pozitive decât „Scoop“ sau „Match Point“. Cu acesta din urmă, „Visul Cassandrei“ împarte aceeaşi ţintă: explorarea unei dileme morale. Dar, în timp ce „Match Point“ înclină spre drama romantică, „Visul Cassandrei“ e mai degrabă în cheie de comedie neagră în care poveş tile de dragoste - a lui Terry cu blonda Kate (Sally Hawkins) şi a lui Ian cu actriţa aspirantă Angela (Hayley Atwell) - sunt doar intrigi secundare. Faţă de „Visul Cassandrei“, „Match Point“ era mai sofisticat, nu doar fiindcă era instalat în „înalta societate“, ci pentru că scenaristul Allen a fost mai îndrăzneţ în rezolvările narative. „Visul“ pare tratat, începând cu scenariul, mai neglijent şi mai stângaci.
Regizorul american ţine ritmul obişnuit de o peliculă pe an, dar „Visul Cassandrei“ este fie primul simptom de oboseală, fie încercarea de a rupe radical cu un stil care l-a consacrat şi abordarea unuia nou în care abia îşi încearcă mâna. De remarcat muzica lui Philip Glass, ca întotdeauna electrizantă. Performanţele lui McGregor şi a lui Farrell sunt decente, chiar dacă între ei nu se stabileşte o chimie perfectă.
Filmul are premiera mâine la Hollywood Multiplex şi Movieplex din Capitală. Nota noastră: 6
Recomandările noastre
