Neînțelesul Marica a fost exclus din lotul echipei VfB Stuttgart

Neînțelesul Marica a fost exclus din lotul echipei VfB Stuttgart

Atacantul român a primit ieri o veste proastă de la conducătorii clubului german: se va pregăti separat de restul coechipierilor pe o perioadă nedeterminată. Jucătorul i-a deranjat pe șvabi după ce a declarat că nu acceptă să evolueze decât pe postul de vârf împins.

Atacantul Ciprian Marica (25 de ani) are probleme mari la echipa germană de fotbal VfB Stuttgart. Internaţionalul român a fost exclus ieri din lotul "şvabilor" şi, până la noi dispoziţii, se va pregăti separat de restul coechipierilor.

Dacă situaţia sa nu se va rezolva repede, Marica riscă să rateze meciul crucial pe care naţionala României îl va disputa pe 26 martie, în deplasare, cu Bosnia, în preliminariile pentru Euro 2012. Asta deoarece e greu de crezut că selecţionerul Răzvan Lucescu îl va convoca pe atacantul român în condiţiile în care acesta nu va avea jocuri în picioare.

"Nu cred că nemţii vor renunţa aşa uşor la Ciprian"

Ciprian Marica a fost chemat ieri la o discuţie cu antrenorul Bruno Labbadia şi cu Fredi Bobici, directorul sportiv al clubului din Stuttgart, în cadrul căreia a fost informat că nu va mai face parte din lotul "şvabilor" în următoarea perioadă de timp.

Supărarea oficialilor clubului german provine din faptul că "Cipi" s-a plâns în presa din România că nu-i convine postul pe care îl foloseşte antrenorul său de la formaţia de club.

"Interesul echipei este mai presus de interesul individual. Ciprian nu este pregătit să se pună în slujba echipei. Hotătârea noastră nu reprezintă o suspendare. Jucătorul se va pregăti deocamdată separat", a declarat antrenorul Bruno Labbadia pentru kicker.de.

Aflând de problemele cu care se confruntă Marica la Stuttgart, Ioan Andone, antrenorul echipei Dinamo, şi-a mărturisit public interesul pentru atacantul echipei naţionale a României: "Ciprian Marica ar putea sosi până în vară la Dinamo. Ar fi o alegere bună şi pentru noi, şi pentru el, dacă vrea să aibă meciuri în picioare".

Victor Becali, impresarul jucătorului român, nu crede însă că această variantă se va materializa. Mai mult, procuratorul e convins că Marica va reveni cât de curând în lotul"şvabilor".

"Din cât am înţeles, Marica a fost exclus din lot doar pentru următorul meci (n.r. - cu Benfica, la Lisabona, programat mâine seară, în "16-imile Ligii Europa). Probabil că o să-l readucă la prima echipă cât de curând. Nu cred că nemţii vor renunţa aşa uşor la Ciprian, în situaţia în care sunt. Din punctul meu de vedere, este exclus ca Marica să ajungă la Dinamo", a declarat Victor Becali, ieri, pentru EVZ.

8 milioane de euro a plătit VfB Stuttgart pentru transferul lui Ciprian Marica, atacantul sosind la "şvabi" în 2007, de la Şahtior Doneţk

UITE CINE VORBEŞTE!

"E posibil să nu se fi adaptat în Germania"

Ciprian Deac, mijlocaşul român legitimat la echipa germană Schalke 04, a comentat ieri problemele cu care se confruntă Ciprian Marica la VfB Stuttgart.

"E posibil ca Marica să nu se fi adaptat în Germania. Îmi pare rău pentru Ciprian, nemţii sunt mai exigenţi şi nu tolerează acte de indisciplină. Probabil că lui Marica totul i se trage de la un cartonaş roşu încasat în iarnă", a spus internaţionalul român, la Sport.ro.

Ciprian Deac s-a transferat în toamna anului trecut la Schalke 04, de la CFR Cluj, dar a evoluat sporadic la echipa germană.

Ne puteți urmări și pe Google News