Actriţa Alexandra Maria Lara a fost onorată, marţi seara, cu unul dintre cele mai importante premii ale industriei media din Germania, „OSGAR“, trofeu decernat de cotidianul „Bild“ unor personalităţi care „se implică pentru pace, libertate, dar şi pentru unitatea Germaniei şi a Europei“.
„Datorită biografiei sale de excepţie - născută în România, crescută în Germania, cu succes internaţional - Alexandra Maria Lara este exemplul unei Europe unite şi moderne. „Bild“ onorează cu OSGAR-ul una dintre cele mai importante actriţe ale timpului nostru“, a declarat redactorul-şef al publicaţiei, Kai Diekmann. Premiul i-a fost înmânat actriţei de Sir Anthony Hopkins, venit la Leipzig exclusiv cu acest scop. Întâlnirea celor doi pe scenă a fost primul moment impresionant al serii. Actorul a rostit şi un laudatio pentru actriţa născută în urmă cu 29 de ani la Bucureşti. Hopkins şi Lara sunt cunoştinţe mai vechi. Ei au lucrat împreună pentru „The City Of Your Final Destination“, care va rula în cinematografe începând cu toamna acestui an.
Printre cei 400 de invitaţi la gala de decernare de la Leipzig, pe covorul roşu întins în faţa primăriei noi a oraşului, s-au perindat personalităţi ale vieţii publice germane şi internaţionale, printre care fostul preşedinte american Bill Clinton, muzicianul Bob Geldof, Sir Anthony Hopkins, cancelarul Angela Merkel sau fotbalistul Oliver Kahn. Onoraţi cu câte un „Bild- OSGAR“ au fost şi ex-cancelarul Germaniei Helmut Schmidt sau Bill Clinton. În trecut, printre câştigători s-au numărat Dalai Lama (2007), Mihail Gorbaciov (2005) sau Shimon Perez (2003).