Se menține interdicția de a părăsi localitatea, însă cu câteva excepții. Românii se pot deplasa între localități pentru asistență medicală, activități recreativ-sportive, participarea la evenimente familiale și achiziția de autoturisme sau efectuarea ITP sau operațiunilor de tip service. 

Restricțiile de circulație în interiorul localităților vor fi permise cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Parcurile vor fi redeschise pentru public, cu excepția locurilor de joacă pentru copii și cu respectarea măsurilor generale de prevenire și protecție.

Rămâne în vigoare, interdicția de organizare și desfășurare de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau orice alte întruniri în spații deschise, precum și a activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, de tratament balnear desfășurate în spații închise.

Alte prevederi

1. Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

2. Obligația organizării activității, de către instituțiile și autoritățile publice, precum și toți operatorii economici publici și privați astfel încât să fie asigurat triajul epidemiologic, pentru întregul personal propriu, precum și dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în
serviciu.

3. Luarea de măsuri, de către operatorii economici și instituțiile publice ce desfășoară activități comerciale/de lucru cu publicul care implică
accesul persoanelor în interiorul clădirilor, pentru:

1. realizarea accesului astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m
între oricare două persoane apropiate;
2. verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 370, la intrarea în incintă;
3. dezinfectarea frecventă a suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat.
4. efectuarea, de către furnizorii publici și privați de transport persoane, dezinfectării frecvente a spațiului mijloacelor de transport și de a
respecta regulile specifice.
5. decalarea programului de lucru, de către instituțiile publice și operatorii economici, cu un număr de peste 50 de angajați, astfel încât să se evite aglomerarea mijloacelor de transport în comun.
6. dispunerea de măsuri, de către toate persoanele juridice de drept public sau privat, pentru desfășurarea muncii la domiciliu, pentru o parte din personal, dacă activitatea desfășurată permite această măsură.

DOCUMENTUL intergral poate fi descărcat de AICI.