Aceştia s-au adunat mai întâi în faţa unui magazin din Wuhan, pentru a lansa un apel la boicotarea produselor distribuite de magazinele franceze, ulterior pornind şi spre alte cartiere, au adăugat aceleaşi surse. "Erau mai multe sute de manifestanţi, paşnici, în majoritate tineri, nu au rămas mult timp aici, afişau steaguri chineze", a povestit un martor.

Potrivit poliţiei, la început erau 300 de demonstranţi, iar în jurul prânzului (07.00, ora României) se strânseseră 10.000 de persoane. Potrivit aceleiaşi surse, manifestanţii erau foarte bine organizaţi.

Poliţia şi guvernul din Wuhan, un important oraş industrial, nu au făcut niciun comentariu referitor la aceste manifestaţii antifranceze.
La Beijing, alte două manifestaţii de mici proporţii au avut loc sâmbătă în faţa ambasadei Franţei şi Liceului francez, au constatat martorii.

Incidentele de la Paris din timpul ştafetei flăcării olimpice şi ameninţările cu boicotarea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice au provocat răcirea relaţiilor dintre Franţa şi China.

Potrivit agenţiei de presă chineză, China Nouă, şi în oraşele Hefei şi Qingdao, din estul Chinei, au avut loc manifestări similare, demonstranţii scandând sloganuri împotriva "independenţei Tibetului".

(14:00)