Fratele teroristului de la Manchester Arena este oferit spre vânzare de către o miliție libiană pentru 1 milion de dolari americani
- Radu Plugaru
- 18 septembrie 2018, 11:02
Fratele teroristului care a comis atacul de la Manchester Arena din 22 martie 2017, dat în urmărire generală în Marea Britanie pentru comiterea a 22 de crime, este oferit spre vânzare celui mai mare ofertant de către o miliție libiană, conform unei relatări a ziarului britanic Sunday Express.
Ziarul britanic a adăugat faptul că „acoliții miliției au lansat o cerere de ofertă de 1 milion de dolari americani, pentru predarea lui Hashem Abedi, al cărui frate Salman Abedi s-a aruncat în aer la un concert al cântăreței americane Ariana Grande, pe data de 22 mai anul trecut la Manchester, omorând 22 de persoane, dintre care șapte copii și a cauzat rănirea a altor câteva sute de persoane.
Abedi la acest moment este încarcerat în zona Aeroportul Mitiga din capitala libiană Tripoli, aflând-se sub controlul unei miliții care poartă denumirea de Forța Specială de Descurajare.
Guvernul britanic dorește extrădarea acestuia în Marea Britanie, însă există acum temeri că acesta ar putea scăpa de justiție și că va fi vândut teroriștilor ISIS, a adăugat Sunday Express.
"2 grupuri de luptători, care au control asupra lui Hashem, vor să-l vândă pentru o sumă în numerar de 1 milion de dolari. Sursele noastre au dezvăluit faptul că Statul Islamic, care nu susține aceste grupuri, negociază printr-o terță parte plata pentru eliberarea acestuia.”
"Una din sursele noastre ne-a relatat că una dintre grupări este Brigada Revoluționară din Tripoli alături de elemente ale forței de securitate al guvernului libian, OCA. Marea Britanie nu va discuta direct cu aceste grupuri și nu va plăti niciodată pentru extrădarea acestuia. Sursele noastre ne-au informat că negocierile sunt în curs pentru a-l oferi pe Abedi unui grup afiliat Daesh [ISIS] care operează în afara Libiei. Suntem îngrijorați de perspectiva că acest suspect va cădea în mâinile extremiștilor pentru a fi folosit de ei pentru o lovitură de imagine. Acest lucru ar fi intolerabil luând în considerare amintirea celor care au fost uciși și răniți și celor dragi lor ", au declarat surse din guvernul britanic pentru ziarul britanic.