Actualitate
Manchester United, egalată de Everton prin două goluri marcate în prelungiri
- Adam Popescu
- 11 septembrie 2010, 23:44
Everton a marcat de două ori în prelungirile meciului de pe teren propriu cu Manchester United (3-3) şi a smuls o remiză în confruntarea din etapa a patra a Premier League.
United, care nu a contat pe fostul jucător al lui Everton - Wayne Rooney -, părea să plece cu toate cele trei puncte de pe Goodison Park, după ce Darren Fletcher, Nemanja Vidic şi Dimtar Berbatov au anulat avantajul luat de "caramele" în prima repriză prin reuşita lui Steven Pienaar.
Everton a revenit însă în prelungirile meciului, prin Tim Cahill şi Mikel Arteta, iar oamenii lui David Moyes i-au umbrit aniversarea lui Alex Ferguson, care sărbătorea cel de-al 700-lea meci consecutiv pe banca lui Manchester United în Premier League.
"Fotbalul îţi poate face şi surprize de acest fel", a spus Ferguson, cu gândul, probabil, şi la cele două goluri marcate de echipa sa în istorica finală a Ligii Campionilor cu Bayern Munchen, câştigată de "diavolii roşii" în ultimele minute de joc. "A fost un meci pe care l-am controlat cu uşurinţă, dar am dat cu piciorul şansei de a obţine victoria", a adăugat tehnicianul scoţian.
Într-un alt meci din etapa a patra a Premier League, Chelsea Londra s-a impus pe terenul concitadinei West Ham United cu scorul de 3-1 - a patra victorie consecutivă pentru oamenii lui Carlo Ancelotti. Salomon Kalou şi o dublă a lui Michael Essien au adus cea de-a patra înfrângere a lui West Ham, iar echipa de pe Upton Park rămâne pe ultimul loc în clasament.
Arsenal a învins-o fără emoţii pe Bolton, scor 4-1, în timp ce Manchester City a fost ţinută în şah tot meciul de Blackburn Rovers, scor 1-1. Echipa lui Gabriel Tamaş, West Bromwich United, a obţinut un punct din confruntarea cu Tottenham Hotspur, încheiată 1-1.
Recomandările noastre