Locul ales a fost Poarta Albă, principala colonie de deţinuţi din toate cele 14 câte au existat de-a lungul canalului: din localitatea Poarta Albă, de pe E81, 3 km spre localitatea Galeşu pe marginea dreapta a Canalului Midia-Navodari.

Mânăstirea va fi ridicată în memoria tuturor deţinuţilor politici, care şi-au pierdut viaţa muncind la canal. Documentele arată că, în perioada 1949-1953, au fost aduşi la muncă silnică, de către regimul comunist, peste 30 de mii de oameni.

5. 000 de victime

Poarta Albă a fost mereu considerată cea mai mare colonie de prizonieri, cu un număr constant de 13 mii de persoane aduse pentru exterminare. Mărturiile supravieţuitorilor arată că la Canalul Dunăre Marea Neagră au murit mai bine de 5.000 de oameni.

Pentru că mânăstirea este închinată tuturor celor care au murit la Canal, în locul supranumit "cimitirul programat", călugării se vor ruga zilnic pentru iertarea lor.

Lucrările vor începe pe 5 iunie, iar fondurile, spun reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, vor veni exclusiv din donaţii.
Arhivele arată că la colonia de deţinuţi de la Galeşu, de lângă Poarta Albă, din 3.000 de prizonieri, 800 erau preoţi.