Au stat la coada o noapte intreaga, au acumulat mai bine de 12 ore de nesomn pentru a prinde un „pretios” loc la gradinita. Au lasat in urma lor chistoace de tigari fumate in asteptarea Zilei Internationale a Copilului, cea in care au inceput oficial inscrierile la gradinitele bucurestene.

Parintii din cartierul Berceni, de pe o raza de cateva strazi din preajma Gradinitei nr. 199 „Stropi de roua”, plecau ieri-dimineata, in jurul orei 9.00, obositi, dar cu un biletel de inscriere, speranta ca peste zece zile copilul lor ar putea fi pe lista castigatoare.

„Am stat de joi, de la 19.00, dar dimineata cand am ajuns in fata mi s-a spus ca-mi lipseste un act din dosar”, povesteste Maria, care s-a asezat din nou la coada in fata unitatii de invatamant. O noapte pierduta nici nu mai conteaza daca stie ca micutul ei ar putea sa fie printre cei selectat

i. Asta din cauza ca inscrierea nu asigura automat si un loc in gradinita neincapatoare. Numai ieri, pana la ora 10.00, erau depuse 80 de dosare pentru mai putin de 50 de locuri, in toate cele trei grupe.

Fara flori, cu noroc de sus

Doua mame imbujorate se asaza la coada de numai cateva persoane, formata din nou dis-de-dimineata. Incearca sa ascunda la spate buchetele mari de flori, care sunt respinse cu indarjire de directoarea gradinitei. „Nu primeste flori, mi-a dat un bonulet, sa vedem acum dupa 15 iunie”, spune femeia, suspinand de fericire.

Tatal unui baietel care implineste in toamna 4 ani a venit pana la gradinita in carje. Are o problema la picior, dar asta nu l-a impiedicat sa colinde tot cartierul in cautarea unui loc pentru cel mic.

„Am fost si la „Dumbrava minunata”, dar acolo au spus ca imi primesc copilul numai daca este apt. Le-am zis ca eu nu am facultate, dar maica’sa are studii, putem da un test, ceva, daca asta vor”, glumeste barbatul fara sa schiteze vreun zambet. Cert e ca nu i-au acceptat baiatul, desi inscrierile nu incepusera oficial.

„Daca nu am vorbit cu ursitoarele la nastere sa primeasca un loc la gradinita!”, spune din nou, parca dorind sa mai insenineze fetele mamelor care asteapta „miracolul”. In Capitala, conform statisticilor oficiale, peste 10.000 de copii nu vor prinde loc in gradinite anul acesta.

Madalina va sta inca un an fara baietelul ei, din cauza ca a ajuns prea tarziu la inscriere

Copilul Madalinei face 3 ani in septembrie. Timp in care l-au vazut mai mult bunicii, decat mama si tata, care stau in Capitala. Femeia lucreaza si isi termina cursurile de masterat. Nu isi permite sa stea acasa cu cel mic, dar isi doreste atat de mult sa-l poata saruta seara la culcare, incat ii dau lacrimile.

„Am avut de scris la lucrarea de masterat, azi trebuia sa fiu la facultate, nu am putut sa vin sa stau de aseara la coada”, spune Madalina, cu speranta ca dosarul ei va fi acceptat de directoarea gradinitei din sectorul 4 al Capitalei. „Va mai sta inca un an la Pitesti, desi el plange mereu dupa noi”, adauga femeia stapanindu-si cu greu emotiile in fata celorlalti parinti.

Inca un an din viata Madalinei fara copil atarna de un act din dosarul care nu e complet. Coboara scarile unitatii de invatamant, trece pe langa grilajul de fier, fara sa mai poata scoate vreun cuvant. „E exact ca in perioada comunismului”, spune ca pentru ea.

A crescut natalitatea

Criza de locuri este cauzata de cresterea numarului de copii in tara noastra dupa 2002. Cei care au acum 3-4 ani si pentru care gradinitele au devenit neincapatoare s-au nascut in 2003-2004. Acesti doi ani consecutivi sunt considerati un boom al natalitatii in Romania.

LEGE

Criteriile oficiale de admitere

Conducerea Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB) a atentionat, ieri, asupra faptului ca inscrierea in gradinite se desfasoara in intervalul 1-15 iunie, iar ordinea in care sunt depuse cererile nu are legatura cu acceptarea sau nu a unui copil. Marian Banu, purtatorul de cuvant al ISMB, a declarat ca fiecare gradinita are obligatia sa afiseze la loc vizibil anuntul privind perioada inscrierilor.

Unitatile au obligatia sa inregistreze toate cererile si apoi sa analizeze care dintre ele raspund criteriilor de admitere stabilite de autoritati. Astfel, au prioritate copiii din anii pregatitori, cei care mai au frati in gradinita, care locuiesc mai aproape de unitatea de invatamant sau cei ai caror parinti au serviciul in apropierea gradinitei.

OFERTA

Targ de gradinite la Suceava

Desi ieri ar fi trebuit sa fie prima zi oficiala de inscrieri la gradinita, in Ploiesti parintii s-au resemnat. Si asta deoarece in oras nu mai este disponibil niciun loc la grupa mica, ultimele fiind ocupate inca de la inceputul anului. „Din pacate, ultimele locuri s-au ocupat din luna februarie”, sustine Elena Negoescu, directorul Gradinitei nr. 52 cu program prelungit.

„Pentru ca nu am mai gasit loc in nicio gradinita de stat, mi-am inscris fetita la o gradinita particulara, unde platesc de patru ori mai multi bani decat la stat”, ne-a spus Maria Coman, una dintre mamicile care s-au resemnat.

Ieri, in mai multe orase din judetul Suceava a avut loc un targ de gradinite. Sute de parinti au fost prezenti la evenimentul organizat simultan in incinta primariilor din Falticeni, Siret, Radauti, Campulung Moldovenesc, Gura Humorului si Vatra Dornei. Ei au putut sa-si inscrie pe loc copiii. (Marius Nica, Sergiu Rusu)