Administraţia americană va acorda companiei Chrysler un nou ajutor de stat, de 500 milioane de dolari, pentru a încuraja o alianţă cu grupul italian Fiat, şi va extinde sprijinul pentru General Motors (GM) cu cinci miliarde de dolari în luna mai, pentru a evita falimentul concernului.
Potrivit unui raport independent de supraveghere pe marginea programului de salvare derulat de Trezoreria SUA, General Motors va putea astfel să se restructureze fără a intra în procedură de faliment, iar Chrysler ar trebui să obţină un parteneriat cu Fiat pentru a supravieţui.
Separat, uniunea sindicală United Auto Workers (UAW), cea mai mare organizaţie de acest fel din industria auto americană, îşi încurajează membrii să lanseze apeluri către Casa Albă, prin telefon sau email, pentru a se asigura că muncitorii şi angajaţii pensionaţi sunt trataţi corect în negocierile purtate cu Chrysler şi GM, considerate vitale pentru supravieţuirea celor două companii.
UAW reprezintă circa 26.000 de angajaţi Chrysler şi 62.000 de salariaţi GM.
Uniunea sindicală se confruntă cu presiuni pentru reducerea datoriilor Chrysler şi GM, alături de bănci şi alţi creditori, pentru a permite restructurarea celor două companii fără proceduri de faliment.
CITIŢI ŞI: Grupul GM, pregătit să cedeaze Opel