Poliţia din Ungaria a anunţat că va efectua controale rutiere sporite pe frontiera externă a zonei Schengen, în zona de graniţă, pe autostrăzi, în zonele de la intrarea/ieşirea din capitală precum şi pe autostrada M0. În acest sens, Ministerul Afecerilor Externe a emis un comunicat prin care atrage atenţia transportatorilor români.
Scopul acestor controale îl constituie îmbunătăţirea traficului rutier pe teritoriul Ungariei prin identificarea camioanelor de mare tonaj şi al autobuzelor cu probleme tehnice, respectarea timpului de odihnă al şoferilor în transportul internaţional şi al restricţiilor de circulaţie existente pentru camioane la sfârşit de săptămână şi în zilele de sărbătoare, precum şi respectarea normelor referitoare la transportul de materiale periculoase.
Măsurile vor fi puse în practică de echipe ale poliţiei rutiere şi ale poliţiei de frontieră, de echipe din cadrul organelor teritoriale de ordine publică, precum şi de reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale de Transport, ai Gărzii Vamale şi Financiare, ai Gărzii de Mediu şi ai Autorităţii Naţionale Sanitar-veterinare.