Sute de persoane au participat ieri la slujba de înmormântare a marelui actor.
Lacrimi, suspine, cuvinte calde, „Adio, Nea Jeane!” şi multe, foarte multe aplauze. Aşa a fost condus ieri pe ultimul drum marele actor al comediei româneşti, Jean Constantin, decedat miercuri la vârsta de 82 de ani.
Poliţia Rutieră a pus antemergători pentru dirijarea cortegiului funerar, transportul în comun a fost paralizat, pasagerii din autobuze se închinau, în timp ce alţii fluturau din mâini de la ferestre, în semn de adio. Pe tot drumul de la Teatrul Fantasio până la Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel”, şi de acolo până la Cimitul Central unde a fost înhumat marele actor, oamenii lăsau de-o parte ce aveau de făcut şi ieşeau pe trotuar pentru a aplauda cortegiul funerar.
„Doamne, ce l-am mai iubit, s-a dus Jean al nostru, simbolul Constanţei”, spunea îndurerat Gheorge Ştefan, un bărbat cu handicap locomotor. O bătrână cochetă, cu pălărie de soare, a ieşit în faţa curţii cu o floare în mână: „Pentru domnul Jean, care merită preţuirea pentru că îl iubeam cu toţii şi toată ţara ştia că e constănţean”.
Catedrala, aflată la doi paşi de mare, a fost neîncăpătoare pentru mulţimea de oameni care voia să participe la slujba religioasă oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.
Fiecare dintre artiştii prezenţi ieri la înmormântare are câte o amintire cu Jean Constanin. „Un om minunat ca el, un monstru sacru, se naşte o dată la nu ştiu câţi ani. Era foarte comunicativ, făcea dintr- o glumă o poezie. În ciuda aparanţelor, era foarte emotiv, un copil mare”, spunea cu durere în glas Ion Dichiseanu. Actorii Romică Ţociu şi Cornel Palade povesteau că, de câte ori veneau la mare, „ îl sunam şi imediat ne chema la o saramură, în port, pe tablă, sau mergeam la terasă, la nea Terzi”.
„Iubea Constanţa şi Portul Tomis. De câte ori avea puţin timp liber mergea acolo să se recreeze, să stea la masă cu prietenii pescari, acolo unde a filmat «Toate pânzele sus»”, spunea un pescar din port.