Românii prezenţi la concertul din capitala austriacă regretă că şi-au pierdul timpul şi banii.
Sutele de români care au plătit peste 100 de euro biletul la concertul vienez al Madonnei şi care au bătut mai bine de 1.000 de kilometri ca să-şi asculte live idolul au înţeles, la faţa locului, pe Donauinsel, că Loredana Groza rămâne cea mai tare artistă când vine vorba de colaborare cu taraf de lăutari ţigani. „A noastră cântă ţigăneşte de o mie de ori mai bine“, orice s-ar spune, iar „Madonna, la 50 de ani, sună bine doar la televizor“, spuneau mulţi dintre cei care au fost, marţi seară, la show-ul din capitala austriacă. Semnalul l-am perceput nu departe de staţia de metrou unde se cobora pentru concert: pe piaţa neagră, pentru un bilet la Madonna se cerea 80 de euro, iar ofertanţii preferau să vândă în pierdere. Semn rău.
Prezentat ca superevenimentul anului, „Sticky & Sweet“, concertul divei de 50 de ani, a rămas, cel puţin în fosta capitală a Imperiului, doar o declaraţie de formă fizică ieşită din comun. Din care mulţi dintre cei prezenţi au înţeles că, la 50 de ani, Madonna şi-a făcut cadou un eveniment prin care să-şi stimuleze orgoliul, arătând publicului (ţinut, e drept, la o distanţă măsurată în zeci de metri de scena pe care a evoluat diva, astfel încât să nu poată sesiza niciun detaliu neplăcut al corpului ei) că este încă în mare formă. Madonna e toată fibră, subţire şi se poate mişca precum o sportivă demnă de Harlem Globe Trotters. Nu în ultimul rând, Madonna a adus un nou afront Bisericii, sugerând că ar putea fi egala lui Dumnezeu: pentru fracţiuni de secundă, aproape subliminal, numele ei a apărut pe ecranele de leduri, într-un şir de nume ale divinităţii, scrise în mai multe limbi. „Sună bine în videoclip“
Din întreg show-ul, sonorizat de excepţie şi îmbogăţit cu lasere, lumini, proiecţii sau confetti cât palma unui copil, s-au remarcat cele două M-uri gigant care au „ţâşnit“ din reflectoare ce imitau diamantele roz sau albe. În ciuda tonelor de echipament, a lipsit ceva extrem de important pentru cei prezenţi la evenimentul ce a început marţi seara puţin după ora 21.00: vocea pe care o ştiau de acasă. Vocea Madonnei de studio.
De la televizor, din videoclipuri, de pe CD-ul cu muzică. Poate de aceea doar în două momente s-a aplaudat îndelung şi doar la piesa de final, celebră pentru „tic-tac“-ul prezent în toate introurile pieselor, lumea s-a dezlănţuit, deşi destul de cumpătat. Niciun fan nu a încercat să sară pe scenă, nicio fană nu a leşinat de bucurie în faţa supervedetei. „Loredana Groza sună mult mai bine, cu tot regretul o spun. Nu m-am prins de ce s-a spus că a inclus în concert influenţe din muzica românească, dacă e vorba de lăutari romi. Plus că, din tot concertul, bucata interpretată de lăutarul ţigan a sunat cel mai adevărat. Pentru mine, cu acest concert, etapa Madonna care mi-a marcat copilăria şi tinereţea s-a încheiat. Şi cred că şi pentru alţi români de vârsta mea care s-au trezit oameni liberi în ’89 cu MTV, cu Madonna şi Michael Jackson“, după cum spunea, înghesuit între oameni-sardele, Ionuţ Oance. Marţi după-amiaza, în Viena era imposibil să găseşti un loc de parcare, darămite o cameră de hotel. La concert au venit fani din toată lumea, mulţi europeni, de la români, sosiţi din Bucureşti, Sălaj, Timişoara sau Oradea, la sârbi, englezi, cehi şi foarte mulţi unguri.
Municipalitatea vieneză le-a făcut tuturor cinste cu un drum cu metroul uşor sau cu alte mijloace de transport în comun, necesare pentru a ajunge la locul concertului, incluzând transportul pe Donauinsel ca bonus la preţul biletului, destul de piperat (99 de euro locul în picioare, între „sardele“, fără comisioanele dealerilor). Pentru orientarea turiştilor au postat stewarzi cu pălării de cowboy şi pancarte care să indice drumul spre locul din apropierea scenei. Intrarea pe insulă a implicat două rânduri de verificări: securitate (a Madonnei) şi bilet. Mormane de umbrele şi alte efecte au fost colectate la intrare, spre deliciul celor care, la ieşirea de la spectacol, le-au preluat ca suvenir. Stewarzi-sandvici cu cititoare electronice de bare au verificat fiecare bilet în parte. Înăuntru, senzaţie de sardele şi cuba libre la 4-5 euro paharul. Respectând cele mai ferme directive UE, vienezii au amenajat o terasă pentru persoane cu handicap, cu rampa aferentă de acces. Locul era foarte atent păzit de stewarzi, iar fiecare persoană cu handicap a venit însoţită de cel puţin doi aparţinători, care au dansat tot concertul, în jurul cărucioarelor rudelor invalide. Concert fără bis Patru tribune în gradene, pe lateralele scenei şi mii de oameni pe jos, în spaţiul dintre ele, înghesuiţi şi cu vedere, în cele mai fericite cazuri, la unul dintre cele două monitoare care retransmiteau mişcările divei de pe scenă. „Ştii ce am văzut din Madonna? Ceva aşa de mic“, relatează într-o engleză cu accent Goran Jikinic, belgrădean, arătându-ne, râzând, cam trei centimetri distanţă între arătător şi degetul mare. Cam asta au văzut şi restul spectatorilor de 99 de euro plus taxe din concertul încheiat brusc cu cuvintele „game over“ - proiectate pe monitoare, fără bisuri, fără isterie, la mai puţin de o oră şi jumătate de la debut.
NEMULŢUMIŢI
Preţuri mari
Ioana Criste a venit tocmai din judeţul Bihor. „M-au combinat nişte prieteni din Timişoara. Am venit cu maşinile, opt ore pe drum, mers aţă, ca să mă înghesui după ce am îngheţat lângă scenă de la ora şase, că de, noi, ca românii conştiincioşi, am venit la concert aşa cum scria pe bilete. Neplăcut“, ne-a declarat tânăra de 30 de ani. Asemeni miilor de spectatori, a cheltuit o mică avere în cele trei ore de aşteptare a divei pe scenă. Dovedind că ştiu să profite de afacerea care li se oferă, austriecii au cerut 4 şi 5 euro pentru orice băutură servită la corturile „Snack&Drink“. La fel au costat cârnaţii în corn sau kebabul, iar castanele coapte, 11 la număr, câte 2 euro. Nici nu ai simţit când ai epuizat 50 de euro pe nimicuri de îngurgitat care să te scoată din amorţeală.
Recomandările noastre
