Democrat-liberalii au anunţat, astăzi, numele celor care vor candida din partea partidului pentru un post de europarlamentar. Aşa cum se vehicula, Theodor Stolojan este primul pe lista PDL în alegerile pentru Parlamentul European, urmat de fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei.
"Este un câştig că un om care s-a validat în viaţa publică precum independent va lupta în continuare ca europarlamentar", a comentat liderul PDL, Emil Boc, care a subliniat că înscrierea Monicăi Macovei în partid reprezintă "un câştig pentru România şi pentru PDL". Gheorghe Flutur a salutat înscrierea, pe lista PDL pentru europarlamentare, a unor personalităţi ale opiniei publice, precum Cristian Preda şi Traian Ungureanu.
Flutur a adăugat că "partidul a intrat în linie dreaptă" în vederea alegerilor din iunie, fiind strânse un milion o sută de mii de semnături şi stabiliţi primii paşi în calendarul de precampanie.
Pe locul cinci este Marian Jean Marinescu, susţinut de Radu Berceanu, pe locul şase Iosif Matula, în timp ce pe şapte va fi un candidat din Bucureşti, cel mai probabil, Sebastian Bodu. Pe poziţia a opta, Gheorghe Flutur l-a împins pe Petru Luhan, urmat de Rareş Niculescu, Oana Antonescu şi Constantin Dumitriu. Locul doisprezece i-a fost rezervat de Mircea Hava, Elvirei Andronescu, iar pe treisprezece Gheorghe Ştefan a ţinut să o împingă pe Irina Schrotter. (Anca Simina)
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:05 Vom reveni cu amănunte.
CITIŢI ŞI: Geoană: Joi se va decide ordinea pe lista la europarlamentare PNL mizează pe forţa femeilor la europarlamentare