Luxemburgul legalizează eutanasia

Luxemburgul legalizează eutanasia

Deputaţii luxemburghezi au votat marţi seară pentru dezincriminarea eutanasiei, un pas care aduce Marele Ducat al Luxemburgului în micul club al ţărilor ce permit bolnavilor incurabili să aleagă un sfârşit rapid al vieţii.

Proiectul de lege a fost adoptat la limită, cu 30 de voturi „pentru“ şi 26 „contra“, mulţumită sprijinului socialiştilor, liberalilor şi verzilor, şi în ciuda opoziţiei deputaţilor din Partidul Creştin-Social, gruparea premierului Jean- Claude Juncker. Reguli stricte

Potrivit legii, eutanasia va fi admisă numai pentru bolnavii aflaţi în stare terminală sau pentru cei care suferă de boli incurabile şi şi-au manifestat în mod expres dorinţa de a muri. Acceptul trebuie dat de doi medici, iar o comisie de specialişti, formată din medici şi reprezentanţi ai societăţii civile, va verifica dacă toate condiţiile au fost îndeplinite.   Legea, care trebuie să primească încă un vot parlamentar, va intra în vigoare, cel mai probabil, la începutul verii. Olanda este prima ţară UE care a legalizat eutanasia, în 2002, iar Belgia i s-a alăturat în scurt timp. Albania a făcut însă acest pas încă din 1999. În cea mai mare parte a Europei însă, ajutorul acordat bolnavilor incurabili care vor să-şi pună capăt zilelor este considerat în continuare omor, şi opinia publică este divizată.

Ne puteți urmări și pe Google News