Lupescu pune conditii

Lupescu pune conditii

"Printisorul" ameninta: Timisoara, ciocul mic sau nu mai vezi Olanda!

Delegatia tricolorilor a aterizat ieri pe Aeroportul International „Traian Vuia”, din Timisoara, la ora 14.00. Fotbalistii au fost asteptati de o armata de ziaristi, insa nimeni din delegatia Romaniei nu avea voie sa dea declaratii. „Victor Piturca a discutat toata noaptea cu ziaristii. Azi nu vorbeste nimeni”, a motivat Paul Zaharia, ofiterul de presa de la FRF.

Cosmin Contra a fost singurul care a incalcat ordinul. „Daca ma cearta nea Piti, sa vedeti ce va fac”, s-a vaitat „Gurita”. „Trebuie sa batem si miercuri, pentru a putea visa la primul loc. Sper sa vina lumea la stadion, avand in vedere preturile cam mari la bilete”, a spus Cosmin Contra. Tricolorii s-au cazat la Hotelul „Reghina Blue”, unde vor sta in sejurul din Banat. Antrenamentul de aseara a inceput la ora 21.00.

Mai sunt doar bilete scumpe Biletele de la peluze s-au epuizat inca de joi, acestea fiind si cele mai ieftine, 25 de lei. Tichetele de la tribuna I si II, care costa 100 de lei, si cele de la tribuna 0, la 200 de lei, nu au mare cautare. „Cu siguranta ne vom arata nemultumirea fata de sefii federatiei, care si-au batut joc de suporteri. Ori nu vor fi tribunele pline, ori sefii FRF vor fi huiduiti copios”, a amenintat unul din liderii galeriei de la Poli.

„Acestea sunt preturile oficiale la meciurile nationalei in acest an. Timisoara ramane in carti si pentru meciul cu Olanda, insa depinde de cum se vor comporta suporterii miercuri. Au concurenta din partea a patru orase: Bucuresti, Craiova, Constanta si Piatra Neamt”, a anuntat Ionut Lupescu, directorul general al FRF.

CE AU FACUT FANII TRICOLORILOR

Specula, injuraturi, betii si batai

Micutul orasel sloven Celje a fost luat cu asalt inca de vineri seara de fanii nationalei Romaniei, sositi atat din tara, cat si din strainatate. Romanii au declansat un vacarm in centrul linistitului Celje, spre mirarea localnicilor. Suporterii veniti din strainatate au cautat in zadar un tricou sau un fular cu insemnele nationalei.

Cei sositi din tara au profitat imediat, unii daruindu-le pur si simplu „stranierilor” tricourile lor, altii vanzandu-le pe bani buni. „Este inadmisibil ce se intampla. Am crezut ca astia tineri care au venit la federatie vor fi altfel. Ne-am inselat. Nu se poate sa nu aduci din tara articole cu insemnele echipei nationale la un asemenea meci, cand stiai ca romanii vor sosi in numar mare!”, a protestat un suporter.

Terasele din jurul stadionului au batut toate recordurile de vanzari la bere, care a curs rauri-rauri. Infierbantati de bautura, cativa romani s-au luat la bataie, spre stupefactia slovenilor, care se uitau ca la urs.

Cu zece euro, un roman a cumparat un fular al Sloveniei si a incercat sa-i dea foc. Un batran i-a luat fularul si i-a dat un altul romanesc, pe care „piromanul” si l-a pus la gat. „Nu puteam sa las sa se intample o asemenea rusine”, si-a explicat batranul gestul.

 Nationala Romaniei a avut parte de o primire incredibila. Cu o ora inaintea sosirii autocarului echipei lui Victor Piturca, sute de fani au flancat intrarea in micuta parcare a stadionului. Inarmati cu goarne, suporterii au facut un zgomot infernal. Spiritele s-au incins din nou printre acestia, iar cateva schimburi de lovituri au colorat atmosfera.

Aparitia autocarului primei reprezentative a marcat inceputul delirului, dar spre marea dezamagire a fanilor, jucatorii lui Piturca nici nu i-au bagat in seama. „astia nu merita atata dragoste”, comentau, suparati, cativa suporteri.

DETESTAT

Mitica Dragomir, blestemat de fani In timpul intonarii Imnului de stat al Romaniei, in sectorul rezervat fanilor tricolori a aparut un banner pe care scria: „Dragomir, comunist spurcat! Te vrem mort!”. Mitica nu s-a aratat incantat de prestatia echipei nationale: „Sa stiti ca jocul a fost, asa, doar pentru a castiga puncte. N-a fost un joc stralucit, dar rezultatul este foarte bun”.

Mitica s-a aratat incantat de jocul lui Dorel Stoica si a ras de sloveni. „Echipa de muncitori, dar nu prea stiu cu dansa”, a spus Dragomir despre nationala lui Matjaz Kek. Cititi si: Banel Nicolita a inscris pentru familie si istorie

Tricolorii, jumatate de revansa

Slovenia - Romania 1-2

Ne puteți urmări și pe Google News