Lumea intră oficial în recesiune

Lumea intră oficial în recesiune

Grav afectate de criză, pieţele emergente nu mai pot asigura o creştere economică minimă a lumii, susţine Banca Mondială.

Statele lumii se îndreaptă rapid spre prima recesiune economică extinsă la nivel global de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pe măsură ce criza declanşată în Statele Unite cuprinde treptat ţările în dezvoltare, avertizează Banca Mondială într-un raport.

Documentul, dat publicităţii înaintea summitului G20 care va avea loc luna viitoare, la Londra, recomandă marilor puteri, afectate, de asemenea, de impasul economic, să aloce 0,7 procente din sumele repartizate programelor de stimulare a pieţei interne unui Fond de Vulnerabilitate destinat asistării ţărilor în curs de dezvoltare.

Raportul avertizează însă că economia mondială va intra pe o pantă descendentă pentru prima dată după anii ’40 ai secolului trecut, contrar aprecierilor optimiste potrivit cărora pieţele emergente vor asigura o creştere economică minimă la nivel mondial, în pofida dificultăţilor cu care se confruntă Statele Unite, Europa şi Japonia. Previziunile sumbre ale Băncii Mondiale conturează astfel ceea ce mulţi numesc o „criză în criză”, explicată prin repercusiunile negative proiectate asupra ţărilor în curs de dezvoltare şi cauzate de reducerea semnificativă a investiţiilor, a schimburilor comerciale şi a creditelor acordate populaţiei.

Şomaj şi sărăcie în masă   „Trebuie să reacţionăm în timp real în faţa unei crize care afectează populaţia din ţările în dezvoltare pentru a evita tulburări politice şi sociale”, a subliniat preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, într-un comunicat citat de cotidianul american „The Washington Post”. Instituţia financiară avertizează în raportul său că 94 dintre cele 116 ţări aflate în curs de dezvoltare au fost lovite de criză şi că 46 de milioane de persoane vor fi afectate de sărăcie la nivel mondial din cauza disponibilizărilor şi a reducerii sa lariilor.

Numai în India, jumătate de milion de persoane şi-au pierdut slujbele în ultimele trei luni ale anului trecut. De asemenea, investiţiile pe pieţele emergente vor scădea net în cursul anului 2009, atingând nivelul de 165 de miliarde dolari, cu 17% mai redus decât cel din 2007. În acest context, 98 de state vor întâmpina dificultăţi în returnarea datoriilor publice şi private de cel puţin 268 de miliarde de dolari. Mai mult, doar un sfert din ţările în curs de dezvoltare vulnerabile vor putea aplica propriile programe de relansare economică, concluzionează Banca Mondială. CITIŢI ŞI:             Deficit de finanţare mult peste aşteptări

  România poate evita recesiunea

Ne puteți urmări și pe Google News