Fetele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi vor încheia sâmbătă aventura în actuala ediţiei a Ligii Campionilor la handbal. Oltchim, care a ratat calificarea în semifinalele competiţiei, joacă, de la ora 18:30, la Ljubljana, cu Krim.
Oltchim Râmnicu Vâlcea pleacă mâine spre Slovenia, acolo unde va disputa ultima partidă din cadrul grupelor principale în compania echipei Krim Ljubljana.
Lotul campioanei României va sosi astă-seară la Otopeni şi va fi cazat în apropierea Aeroportului "Henri Coandă".
Radu Voina, antrenorul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, a stabilit lotul care va face deplasarea la Ljubljana. Voina le-a lăsat acasă pe Nechita, Luca, Beşe, Pâslaru, Curea şi Han, luându-le în schimb pe Smedescu, Managarova, Geiger, Ţăcălie şi Szucs.
Iată lotul lui Radu Voina: Tolnai, Smedescu (portari)- Ardean, Manea, Stanca, Managarova, Farcău, Pidpalova, Ozel, Fiera, Geiger, Vizitiu, Ţăcălie, Szucs.