Locuinţe în SUA, la Târgul de Imobiliare

Locuinţe în SUA, la Târgul de Imobiliare

Românii care vor vizita, în perioada 17-20 aprilie, Târgul Naţional Imobiliar de la Palatul Parlamentului, vor putea achiziţiona case sau apartamente în Florida.

Preţurile acestora pornesc de la 62.000 de euro pentru o garsonieră de 40 de metri pătraţi şi ajung la 612.200 de euro pentru o vilă cu şase camere şi 335 de metri pătraţi. Un apartament de două camere costă 118.000 de euro şi poate fi închiriat cu 780 de euro/lună. Agenţia care promovează astfel de oferte este Ten- Global LCC, specializată în afaceri imobiliare.

Piaţa imobiliară americană nu este, pe moment, cea mai atractivă pentru investiţii - preţurile scăzând continuu în ultimele luni, în urma reducerii dramatice a numărului de tranzacţii. Vânzările caselor noi au scăzut în februarie, de exemplu, cu 1,8% faţă de luna precedentă, până la cel mai mic nivel din februarie 1995, marcând, totodată, un declin de 29,8% faţă de cifra înregistrată în februarie anul trecut.

O posibilă stabilizare a pieţei este prognozată pentru a doua parte a acestui an, de către analiştii de profil, mai mult decât fusese estimat iniţial.

Ne puteți urmări și pe Google News