Liviu Dragnea confirmă candidatura la alegerile parlamentare: "Sunt util oriunde"

Liviu Dragnea confirmă candidatura la alegerile parlamentare: "Sunt util oriunde"

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a afirmat că ar putea candida la alegerile parlamentare din 9 decembrie, adăugând că va discuta despre acest subiect în această după-amiază cu reprezentanţii filialelor din Teleorman ale partidului. Surse politice au precizat pentru Evenimentul Zilei încă de săptămâna trecută că baronul PSD vrea să candideze la legislative.

"Încă nu ştiu, dacă reuşesc să scap de aici, la ora 17,00 am întâlnire în Comitetul Executiv Judeţean. O să am o discuţie foarte serioasă cu primarii şi cu colegii mei din judeţ. (...) Ca să fiu modest, sunt util oriunde. Eu am un punct de vedere formal, dar vreau să vorbesc cu colegii, pentru că în ultima perioadă a fost lansată această idee şi vreau să ştiu de la toţi colegii din organizaţiile locale ce părere au cetăţenii, pentru că, în final, ceea ce contează cel mai mult este ce părere au cetăţeni din Teleorman, acela va fi argumentul final pentru o viitoare candidatură sau nu", a spus Dragnea, la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD. Miza probabilă a candidaturii sale este imunitatea care vine odată cu ocuparea unui loc în Parlament. Astfel, odată ajuns demnitar, Dragnea nu poate fi percheziţionat, reţinut sau arestat fără acordul colegilor din Camera din care va face parte. Învinuit în dosarul referendumului La începutul lunii septembrie, procurorii DNA l-au pus sub acuzare pe Liviu Dragnea în dosarul referendumului. El este învinuit că s-a folosit de influenţa sa de lider politic pentru a obţine foloase în interes personal şi de partid. În dosarul fraudării referendumului, Liviu Dragnea riscă până la 15 ani de închisoare. CITIŢI ŞI:

  • Baronul voturilor vrea imunitate. Liviu Dragnea renunţă la Consiliul Judeţean Teleorman pentru Parlament

Ne puteți urmări și pe Google News