”Livada de la școală”. Voluntari și elevi din județul Iași au plantat pomi fructiferi

”Livada de la școală”. Voluntari și elevi din județul Iași au plantat pomi fructiferi

Voluntari din cadrul unei companii de medicamente, împreună cu zeci de elevi, au plantat pomi fructiferi în școlile din două localitățri rurale. Angajații au fost motivați să se implice în acest proiect care, peste câțiva ani, le va asigura elevilor care învață acolo, fructe proaspete, sănătoase, la discreție.

„Livada de la școală” este un proiect prin care angajații Antibiotice se implică voluntar și încearcă să insufle tinerei generații respectul față de protejarea mediului înconjurător, menținerea unui stil de viață sănătos dar și cultivarea spiritului civic în comunitate. Astfel, sâmbătă, peste 50 de voluntari ai companiei Antibiotice au dăruit o sursă de sănătate elevilor din mediu rural, în cadrul celei de-a II-a ediții a proiectului „Livada de la scoală”, plantând pomi fructiferi la școlile din localitățile Valea Lupului și Uricani.

„Ne bucurăm că „Livada de la școală” a prins rădăcini în cinci școli din județul Iași și că puterea exemplului oferit de angajații Antibiotice a  produs o  schimbare în bine în comunitate. Noi credem în “Puterea faptei care stă în puterea noastră” ce reprezintă și sloganul proiectelor noastre de responsabilitate socială și astfel, ne implicăm pentru ca acest proiect să aibă continuitate. Apreciem dăruirea elevilor beneficiari ai primelor trei livezi plantate care s-au implicat foarte mult îngrijirea copacilor”, a declarat Mihaela Melinte, consilier comunicare al companiei.

A două etapă de plantare se derulează în parteneriat cu primăriile comunelor Valea Lupului și Miroslava care au pus la dispoziție terenurile din curtea școlilor și au realizat amenajarea acestora.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Livada de la școală” este un proiect în care am dorit să ne implicăm pentru a dărui elevilor Școlii Valea Lupului o sursă de sănătate. Pe un teren arid și sălbatic din care s-au scos camioane de pietre și vegetație și unde am adus pământ propice pentru plantare am reușit să amenajăm un spațiu pentru livadă. Pomii fructiferi sunt o resursă prețioasă atât pentru natură cât și pentru elevii noștri care sunt beneficiarii acestui proiect”, a adăugat și Dumitru Mihailiuc, primarul comunei Valea Lupului.

Voluntarii Antibiotice împreună cu elevii din cele  două școli au fost consiliați în cadrul acțiunii, de către reprezentanții Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Iași în vederea respectării standardelor de plantare corectă a pomilor fructiferi.

Prima etapă a proiectului a avut loc pe 1 aprilie 2017, când angajații companiei Antibiotice au plantat 300 de pomi fructiferi la școlile din localitățile Vorovești, Proselnici și la Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu” din Miroslava.