Companii precum Honeywell International Inc, Nike Inc sau BMW Bayerische Motoren Werke AG, se numără printre cele mai etice 99 de companii din lume, potrivit unui raport realizat anual de institutul american Ethisphere, cu scopul de a încuraja practicile corecte de afaceri.
Companiile care întregesc topul provin din 35 de sectoare ale economiei globale, iar criteriile de comparaţie sunt diferite pentru fiecare industrie în parte, în funcţie de condiţiile cu care se confruntă fiecare domeniu economic, notează Reuters.
Topul mai ia în considerare factori din zona guvernanţei corporative şi înclinaţiei către protecţia mediului înconjurător, inovare şi contribuţii aduse "binelui public", precum şi utilizarea cât mai redusă a resurselor.
Faţă de ediţia trecută, clasamentul de anul acesta are parte de 22 de nume noi, printre care:
- Thomson Reuters
- Best Buy sau
- T-Mobile.
Un număr de 44 de companii se regăsesc pentru a treia oară în clasament, printre care:
- General Electric
- American Express
- PepsiCo
- Starbucks
Şi Toyota Motor, Dell, Xerox, Unilever, General Electric, Intel, Holcim, Danone, Ikea sau McDonald’s, companii care au filiale pe piaţa din România, se regăsesc în acest top.