Limitarea vaccinării doar în cabinetele medicale, contestată de farmaciști: Ar reduce accesibilitatea pentru pacienți

Limitarea vaccinării doar în cabinetele medicale, contestată de farmaciști: Ar reduce accesibilitatea pentru paciențiVaccinare. Sursa foto: Freepik

Colegiul Farmaciștilor din România și organizațiile profesionale reprezentative nu sunt de acord ca vaccinarea să se realizeze exclusiv în cabinetele medicilor. Farmaciștii spun că o astfel de abordare nu reflectă realitățile din sistemul de sănătate, legislația în vigoare sau practicile europene, potrivit unui comunicat.

Farmaciștii din România, mesaj ferm legat de vaccinare

În 25 de țări europene, farmaciștii și farmaciile contribuie deja la vaccinare, în timp ce România rămâne în urmă la acoperirea vaccinală. Deși progresele din ultimii ani sunt apreciate, organizațiile avertizează că țara noastră este încă departe de obiectivele recomandate la nivel european.

„Limitarea vaccinării doar la cabinetele medicilor ar reprezenta un pas înapoi și ar reduce accesibilitatea pentru pacienți”, spun aceștia.

Colegiul Farmaciștilor din România și organizațiile profesionale subliniază că legislația permite deja vaccinarea antigripală în farmacii, printr-un program pilot care funcționează din 2023. Rezultatele arată că serviciul este sigur, accesibil și apreciat de pacienți.

SARS-CoV-2

Sursa foto: Geargodz | Dreamstime.com

Propunerile celor din domeniu

Profesioniștii consideră că programul ar trebui permanentizat și extins la alte tipuri de vaccinuri, nu restrâns. Un alt aspect important vizează decontarea vaccinării antigripale în farmacii de către stat, în aceleași condiții ca pentru ceilalți vaccinatori.

Farmaciștii insistă că echitatea profesională și accesul echilibrat la servicii sunt esențiale pentru creșterea acoperirii vaccinale. Ei subliniază că sunt profesioniști autorizați, instruiți și licențiați, iar numeroase farmacii funcționează deja ca centre de imunizare în condiții sigure și accesibile.

Cum se desfășoară procedura de vaccinare în alte state

Reprezentanții Colegiului avertizează că ignorarea acestor realități riscă să creeze confuzie în rândul populației și să minimalizeze rolul farmaciștilor în sistemul sanitar. În 54 de țări și teritorii, vaccinarea în farmacii este autorizată, iar numărul țărilor care instruiesc farmaciști pentru activități de imunizare a crescut de la 12 în 2016 la 64 în prezent.

Organizațiile profesionale avertizează că, dacă România va limita vaccinarea doar la cabinetele medicale, ar reprezenta „un pas înapoi” în accesul populației la servicii preventive și în modernizarea sistemului de sănătate.