FC Timişoara şi Universitatea Craiova au retrogradat din Liga I. Cele două formaţii aveau cele mai ridicate medii de spectatori la meciurile de pe teren propriu.
În condiţiile în care Dinamo Bucureşti are o medie de nici 4.000 de spectatori la meciurile de pe teren propriu, iar majoritatea echipelor nu strâng 5.000 de fani la partidele din Liga I, retrogradarea formaţiilor Universitatea Craiova şi FC Timişoara este o lovitură pentru audienţele de pe prima scenă a fotbalului românesc. Atât Poli, cât şi Universitatea aveau medii de peste 10.000 de fani la partidele jucate acasă sezonul trecut, fiind singurele grupări care au reuşit acest lucru. Steaua - locul trei în topul audienţelor - a avut o medie de puţin peste 8.000 de fani pe meci.
De cealaltă parte, Sportul Studenţesc, formaţie care va rămâne în Liga I şi în sezonul următor, în ciuda faptului că a încheiat pe ultimul loc şi nu a acumulat nici măcar cele 25 de puncte prevăzute de barem, a adunat, în total, în acest sezon, aproximativ 24.000 de spectatori în meciurile de teren propriu din stagiunea trecută, adică de două ori capacitatea maximă a arenei din Regie. Concordia Chiajna şi Dacia Mioveni, echipe care vor ajunge, cel mai probabil în Liga I în sezonul viitor, nu strâng nici ele mai mult de 2.000 de oameni la meciurile de pe teren propriu.