După 24 de etape, ierarhia Ligii I rămâne una foarte echilibrată, atât la vârf, cât şi în subsolul clasamentului.
Aseară, la Urziceni, campioana în exerciţiu, Unirea, şi Dinamo Bucureşti au remizat, scor 4-4, în cel mai spectaculos meci al sezonului, "câinii roşii" fiind egalaţi în ultimul minut de joc şi ratând şansa de a urca pe prima poziţie în clasament. Steaua a remizat şi ea, vineri, 0-0 la Târgu Jiu, cu Pandurii. "Câinii", puşi cu botul pe labe
Astăzi se dispută alte două partide foarte importante în lupta pentru titlu. Liderul CFR Cluj va întâlni, în deplasare, FC Braşov, în timp ce FC Timişoara dă piept pe arena "Dan Păltinişanu" cu FC Vaslui. Craiova bate Rapidul în prelungiri
Codaşa Unirea Alba Iulia a câştigat trei puncte vitale în faţa Astrei Ploieşti, scor 2-1, în timp ce Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa au strâns şi ele câte trei puncte din confruntările cu Rapid Bucureşti, respectiv Ceahlăul Piatra Neamţ. Politehnica Iaşi a încheiat la egalitate (0-0) cu Internaţional Curtea de Argeş. Încă un succes pentru Gloria Bistriţa
CLASAMENT LIGA I - ETAPA A 24-A
1. CFR Cluj - 43 de puncte (un meci mai puţin) 2. Steaua Bucureşti - 43 de puncte 3. FC Timişoara - 42 de puncte (un meci mai puţin) 4. Dinamo Bucureşti - 42 de puncte 5. Unirea Urziceni - 42 de puncte 6. FC Vaslui - 41 de puncte (un meci mai puţin) 7. Rapid Bucureşti - 38 de puncte 8. Oţelul Galaţi - 35 de puncte 9. FC Braşov - 31 de puncte (un meci mai puţin) 10. Gloria Bistriţa - 30 de puncte 11. Astra Ploieşti - 28 de puncte 12. Gaz Metan Mediaş - 28 de puncte 13. U Craiova - 27 de puncte 14. Poli Iaşi - 26 de puncte 15. Internaţional Curtea de Argeş - 25 de puncte 16. Pandurii Târgu Jiu - 24 de puncte 17. Ceahlăul Piatra Neamţ - 19 puncte 18. Unirea Alba Iulia - 17 puncte