Libienii pregătesc înmormântarea lui Gaddafi. Vezi ultimele clipe din viaţa liderului | VIDEO

Libienii pregătesc înmormântarea lui Gaddafi. Vezi ultimele clipe din viaţa liderului | VIDEO

Autorităţile libiene plănuiesc o înmormântare în secret a fostului lider Muammar Gaddafi, după ce acesta a fost capturat şi a murit, relatează BBC. Între timp, a apărut şi o înregistrare video cu ultimele clipe din viaţa lui Gaddafi.

Se pare că înmormântarea va fi, însă, amânată, cu câteva zile, deşi în tradiţia islamică ea ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil.

Ministrul pentru petrol Ali Tarhouni a declarat pentru Reuters că trupul neînusfleţit al colonelului ar putea fi "păstrat" câteva zile. NATO este de aşteptat să declare finalul campaniei sale în Libia, în orele următoare.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a spus că moartea lui Gaddafi înseamnă că intervenţia militară a NATO în Libia şi-a atins scopul şi, în mod clar, operaţiunea a ajuns la final.

Autorităţile din Libia au declarat că vor organiza o înmormântare secretă şi există deja speculaţii legate de faptul că ar încerca să procedeze la fel ca în cazul lui Ossama bin Laden, să-i arunce trupul în mare, pentru a evita orice degradare a mormântului său.

Cadavrul lui Gaddafi se află la Misrata în prezent şi nu va fi imediat disponivbil pentru înmormântare, a delcarat Tarhouni. "Trebuie să-l mai ţinem câteva zile, ca să ne asigurăm că ţştie toată lumea că a murit", a precizat el.

Anterior, surse din guvernul de tranziţie declaraseră că Gaddafi va fi înmormântat în 24 de ore, aşa cum prevede ritualul musulman. "Corpul său va fi spălat şi va fi tratat cu demnitate, ca orice alt musulman. Cred că va fi înmormântat într-un cimitir", a spus comandnatul Abdul-Salam Eleiwa, în Misrata.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/EU8pXDwoUHg" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe>

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/W0UE4m0b4b0" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News