Fostul ministru Tudor Chiuariu a cerut instanței secretizarea procesului în care este acuzat de abuz în serviciu deoarece relatările din sala de judecată îi provoacă prejudicii de imagine și pun presiune pe judecători. Solicitarea a fost respinsă, magistrații arătând că nu se simt deranjați de publicitatea ședinței de judecată.
Tot astăzi, ministrul Comunicațiilor, Dan Nica, a fost audiat în dosarul Poșta Română, fiind propus ca martor al apărării de deputatul liberal Chiuariu. Nica a arătat judecătorilor faptul că a semnat în perioada respectivă între 5.000 și 15.000 de certificate de atestare a dreptului de proprietate printre care şi cele privind terenul din Calea Victoriei al Poştei Române. Fostul ministru a mai spus judecătorilor că, ”nefiind jurist”, nu poate exprima puncte de vedere privitoare la natura juridică a terenurilor în discuție şi nici dacă, prin certificatele eliberate pentru acestea, s-a realizat trecerea suprafeţelor din domeniul public în cel privat al statului. Pohta deputatului Înainte de audierea demnitarului, Tudor Chiuariu, fostul ministru al Justiției pentru 8 luni în guvernarea Tăriceanu a cerut judecătorilor să declare ședința de judecată secretă. Liberalul s-a arătat deranjat de relatările presei din sala de judecată, astfel încât imaginea sa publică are de suferit. Mai mult, consemnările mass-media ar fi tendențioase și au ”scopul vădit de a mă prezenta vinovat”. În plus, fostul ministru s-a declarat convins că în acest mod se fac presiuni asupra judecătorilor și se induce opiniei publice o percepție greșită asupra competențelor sale. Renumitul profesor Chiuariu nu mai câștigă ca altădată Deputatul de Bacău s-a mai plâns în fața judecătorilor că aceste relatări îi aduc grave prejudicii profesionale, imaginea sa de avocat, profesor și deputat având de suferit. De acord cu această decizie s-au declarat și avocații celor trimiși în judecată, apărătorii fiind de acord, cel mai probabil, numai cu intervențiile televizate în direct, cu numele lor scris mare pe televizor. În continuare, Chiuariu și-a continuat răfuiala cu europarlamentarul Monica Macovei, fără nicio legătură cu acuzația de abuz în serviciu care i s-a adus în urmă cu doi ani. Solicitare respinsă După 15 minute de deliberări, cei trei judecători ai completului au respins cererea lui Chiuariu arătând că nu simt o presiune din partea jurnaliștilor, caracterul public al ședințelor de judecată fiind o dovadă de transparență a actului de justiție. Dezumflat de acestă decizie, Chiuariu a mai încercat să explice că orice articol critic la adresa sa îl face să piardă bani. Într-un final, magistrații au decis reluarea procesului pentru 8 iunie când vor fi comunicate adresele altor martori propuși pentru audiere în apărarea învinuiților. Prejudiciu de 8,6 milioane de euro Tudor Chiuariu, Zsolt Nagy și Mihai Toader au fost trimiși în judecată în urmă cu doi ani după ce, în perioada 2005 - 2007, printr-un șir de acte nelegale, reprezentanții Poștei Române au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a Statului Român în proprietatea privata a SC Imopost Developments, demers în care au fost implicați și doi membri ai Guvernului prin emiterea unui act normativ cu scopul de a ”clarifica” situația juridică a terenului. În această modalitate, statul român a fost prejudiciat cu suma de 8.619.787 de euro.