Liberalizarea vizelor pentru moldoveni, negociată cu Polonia
- Elena Butnaru
- 11 februarie 2014, 09:21
Prim-ministrul Victor Ponta a avut, aseară, o convorbire telefonică cu omologul său polonez, Donald Tusk, privind opţiunile şi modalităţile concrete de susţinere a eforturilor Uniunii Europene pentru soluţionarea politică a crizei din Ucraina.
"Discuţiile au reliefat abordarea comună a României şi Poloniei în ceea ce priveşte implicarea Uniunii Europene şi necesitatea unei coordonări susţinute între statele membre şi, respectiv, la nivelul instituţiilor europene", a anunţat biroul de presă al Guvernului.
De asemenea, cei doi prim- miniştri au avut şi un schimb de opinii privind parcursul european al Republicii Moldova, convenind să continue coordonarea şi cooperarea în vederea susţinerii active a obiectivelor de pe agenda europeană a guvernului de la Chişinau legate de Acordul de Asociere, liberalizarea vizelor şi procesul de reformă.