Leul se depreciază din nou

Leul se depreciază din nou

Banca Naţională a României a stabilit pentru azi un curs de schimb de 4,2917 lei/euro, în creştere cu 2,62 bani faţă de nivelul de vineri, moneda naţională reluându-şi astfel trendul de depreciere faţă de euro, după trei zile de câştiguri moderate, iar cursul se plasează aproape de maximul istoric.

BNR a publicat un curs de referinţă record pe 13 ianuarie, când rata s-a situat la 4,2985 lei/euro.

Moneda naţională şi-a accentuat tendinţa de depreciere la jumătatea şedinţei interbancare de azi, în ton cu evoluţia negativă a valutelor din regiune, iar cursul de schimb interbancar a atins un maxim de 4,3044 lei/euro.

În jurul orei 13:10, euro era transferat la 4,3000-4,3044 lei/euro, cel mai ridicat nivel al şedinţei.

Primele operaţiuni de pe piaţa interbancară locală au fost efectuate la 4,2770-4,2820 lei/euro, indicând o depreciere cu aproape 0,7 bani faţă de închiderea şedinţei vineri, de 4,2700-4,2750 lei/euro.

Ne puteți urmări și pe Google News