Leonardo: „Suspendarea lui Chivu este corectă”

Leonardo: „Suspendarea lui Chivu este corectă”

Gestul violent comis joi seară de Cristi Chivu, fotbalist care l-a lovit fără motiv pe fundașul italian Marco Rossi în timpul partidei AS Bari-Inter, continuă să provoace discuții și reacții. Dacă în România, cele patru etape de suspendare primite de căpitanul naționalei au fost contestate, Leonardo, antrenorul milanezilor, le socotește ca fiind juste.

„Cazul Chivu” este departe de a se fi încheiat, măcar la nivelul părerilor și al analizelor de tot felul. Ieri, presa italiană a dat „pe surse” confirmarea că fotbalistul român n-a fost provocat de italianul Marco Rossi, înainte de a declanșa lovitura fulgerătoare. Dând dovadă de fair-play, Chivu li s-ar fi destăinuit acest lucru conducătorilor, antrenorilor și colegilor de la Inter Milano. „Este un băiat extraordinar” Antrenorul brazilian Leonardo, care a condamnat din primul moment ieșirea golănească a românului, a făcut ieri, la conferința de presă dinaintea jocului de campionat cu AS Roma, noi referiri la situația lui Cristi Chivu. Totodată, a anunțat că, pentru el, cazul este unul încheiat. „Am vorbit cu Chivu. Este un băiat extraordinar. A fost primul care a recunoscut că a greșit. Discuția este încheiată și face parte din trecut. A fost suspendat corect și, din acest motiv, Inter n-a făcut recurs”, a explicat tehnicianul sud-american. În România, suspedarea lui Chivu n-a fost bine primită. Oficialul FRF Ionuț Lupescu a declarat că sancțiunea este prea dură, deoarece Chivu n-ar fi lovit violent! Îl „încălzesc” pe Nagatomo Leonardo a găsit deja înlocuitor pentru român. Este vorba despre japonezul Yuto Nagatomo, pentru care ieri, la baza de la Appiano Gentile, a venit un puhoi de ziariști niponi. Se știe că asiaticii exercită o presiune mediatică uriașă, atunci când un sportiv de-al lor ajunge la un club mare din Europa, respectivul fiind un produs de marketing ideal. „Yuto se simte bine, inclusiv la nivel uman, cu grupul. Acest lucru este important pentru întegrarea lui tactică”, a spus Leonardo despre fundașul adus de la Cesena pe 31 ianuarie, în ultima zi de mercato. Azi este derby-ul cu AS Roma Una dintre posibilele explicații pentru gestul nebunesc comis de Chivu a fost și presiunea venită dinspre japonezul de 24 de ani cumpărat de Inter cu 8 milioane de euro. Nagatomo este fundaș stânga de meserie, spre deosebire de Chivu, care se sacrifică pentru echipă evoluând pe acel post. În repetate rânduri, românul le-a cerut antrenorilor care s-au perindat pe la Inter Milano să-l folosească în centrul apărării, unde se simte cel mai bine, dar solicitările lui n-au fost băgate în seamă nici de Jose Mourinho, nici de Rafael Benitez, nici de Leonardo. Mai mult, Leonardo l-a ignorat și atunci când n-a putut folosi, din diverse motive, trei fundași centrali: Lucio, Samuel și Cordoba. Situația a putut fi întâlnită chiar la jocul cu Bari, în care Chivu a „explodat” nervos. În derby-ul etapei a 24-a din Serie A, de la ora 21.45 (n.r. - în România), Inter o întâlnește astăzi, pe teren propriu, pe AS Roma, formația cu care s-a luptat în ultimii ani pentru „lo scudetto” și pentru Cupa Italiei.

Ne puteți urmări și pe Google News