Leo Iorga, solistul trupei Compact, a fost operat. Starea lui e stabilă
- Alina Dan
- 17 februarie 2011, 17:55
Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, a fost operat, astăzi, la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capital, de o echipă de medici condusă de profesorul Ioan Cordoş.
Intervenţia chirurguicală s-a încheiat în jurul orei 12.45, iar artistul se află în prezent la secţia de Terapie Intensivă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Florin Mihălţan, aprecizat că Leo Iorga s-a trezit din anestezie, însă a refuzat să ofere mai multe informaţii cu privire la natura afecţiunii de care suferea artistul. Familia Iorga a cerut discreţie în legătură cu diagnosticul. Ieri, surse medicale anunţau că Leo Iorga ar suferi de o tumoare la plămâni, descoperită recent, acesta fiind motivul intervenţiei chirurgicale.
Leo Iorga s-a născut la Arad, în 1964, şi a debutat ca toboşar în trupa Liceului "Ioan Slavici" din localitate. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar din 1985 până în 1988 a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis, potrivit Mediafax.ro.
Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, după care, din 1988 până în 1996, a fost solist al trupei Compact. În 1996 s-a alăturat trupei Schimbul 3. În prezent, Leo Iorga este solist al trupei Pacifica. Din discografia lui fac parte albumele "Cine eşti tu oare" (1991, Compact) şi "O altă tăcere" (2005, Pacifica).
<iframe title="YouTube video player" src="http://www.youtube.com/embed/x--rgn2ISQw" width="560" frameborder="0" height="340"></iframe>