Legea se discută la TVR 2

Legea se discută la TVR 2

"Puterea legii", noua emisiune moderată de Monica Ghiurco, analizează teme juridice pe înţelesul tuturor şi invită publicul să se implice.

"Puterea legii vine din adevăratul exerciţiu al respectului faţă de litera şi spiritul legii, care ar trebui să determine conştiinţa proprie", este motto-ul noii emisiuni săptămânale "Puterea legii", din fiecare vineri, de la ora 19.00, la TVR 2 .

Producătorii, Radu Rădulescu şi Monica Ghiurco, care este şi moderatoarea emisiunii, caracterizează formatul ca fiind "un magazin dezbatere pe teme juridice, despre cum este concepută şi înţeleasă astăzi legea în România" şi invită publicul să propună teme.

Răspunsuri la cele mai dese întrebări despre legi

Ne puteți urmări și pe Google News

"Noul program va răspunde nevoii de informare a publicului, va facilita cunoaşterea şi înţelegerea bunei funcţionări a statului de drept, va familiariza telespectatorul cu termenii juridici des uzitaţi în spaţiul public şi implicit va asigura cadrul de dezbatere publică pentru viitoarea Lege fundamentală a statului român, contribuind astfel la îndeplinirea rolului de serviciu public de televiziune", spune Monica Ghiurco, fosta prezentatoare a "Agendei politice" de la TVR 1.

Cât de bună e legea, cât de actuală sau corectă, cui îi foloseşte cine şi cum o aplică - sunt întrebările la care "Puterea legii" îşi propune să ofere răspunsuri.

"Emisiunea va avea un limbaj pe înţelesul tuturor fiindcă asta e intenţia emisiunii, aceea de a-i familiariza cu legile, noţiunile şi termenii pe care aceasta îi impune. Nu va exista un limbaj strict" spune Radu Rădulescu.

Legalitatea măsurilor de austeritate întreprinse de guvern, implicarea Curţii Constituţionale în blocarea tăierii pensiilor cu 15%, funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate sau eterna dispută pe marginea constituţionalităţii unor legi sau ordonanţe sunt tot atâtea teme ce vor fi abordate şi analizate.

Invitatul permanent al emisiunii este conf. univ. dr. Nasty Vlădoiu, specialist în drept şi relaţii internaţionale. Astăzi, alături de el va fi invitat Iulian Fota, consilier prezidenţial pe probleme de securitate.

Se va discuta despre conţinutul Strategiei Naţionale de Apărare adoptate de CSAT, dar şi despre menţionarea campaniilor de presă la comandă în lista vulnerabilităţilor, cât şi despre efectele juridice ale unui astfel de document.