Legea islamică pune pe foc Marea Britanie

Legea islamică pune pe foc Marea Britanie

Arhiepiscopul de Canterbury, presat să demisioneze după apelul privind introducerea în legislaţia britanică a Shariei.

Politicienii, mai multe ziare şi o serie de înalţi prelaţi din Marea Britanie au condamnat vehement declaraţiile Arhiepiscopului de Canterbury, Rowan Williams, care a apreciat săptămâna trecută că includerea unor aspecte ale legii islamice, Sharia, în societatea britanică este „inevitabilă“.

Şeful Bisericii Anglicane a precizat că se referă la legile privind căsătoria sau chestiunile financiare, şi nu la elementele radicale ale legii musulmane. Presa britanică a avertizat însă că, în cazul în care o astfel de măsură ar fi adoptată, tribunalele islamice ar putea aproba poligamia şi ar împiedica instituţiile financiare să perceapă dobândă la împrumuturile acordate.

Apelul lui Williams a fost respins de guvernul de la Londra, care a precizat, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că „legile britanice trebuie să fie aplicate în baza valorilor britanice“. O campanie dură a fost declanşată şi de câteva ziare britanice, în frunte cu tabloidul „The Sun“, care au cerut demisia neîntârziată a Arhiepiscopului, pe care l-au acuzat că ţine partea „teroriştilor musulmani“. Un moment nepotrivit

Declaraţiile lui Williams vin într-un moment delicat, în care autorităţile depun eforturi pentru a încuraja integrarea celor aproape două milioane de musulmani, o situaţie îngreunată de atentatul din iulie 2005, când patru britanici islamişti s-au aruncat în aer la Londra, omorând 52 de persoane. Pe fondul scandalului, fostul Arhiepiscop de Canterbury, George Carey, s-a alăturat criticilor, iar mai mulţi membri ai Sinodului Bisericii Anglicane au cerut demisia lui Rowan Williams.

Zilele trecute, reprezentanţii Arhiepiscopului au ţinut să precizeze într-un comunicat că declaraţiile acestuia au fost prost înţeles. „Arhiepiscopul nu a făcut nicio propunere despre Sharia în alocuţiune sau în interviu şi nu a cerut introducerea unei jurisdicţii paralele legii civile. Arhiepiscopul a remarcat că de fapt anumite dispoziţii ale Sharia sunt deja recunoscute în societatea şi de legea noastră“, a subliniat comunicatul. SHARIA Legea care sperie Occidentul Sharia este codul de legi islamic, bazat pe Coran şi pe practicile şi învăţăturile profetului Mahomed, care acoperă un spectru larg de probleme, de la politică, guvernare, comerţ până la aspectele banale din viaţa de zi cu zi a credinciosului musulman. În Occident, Sharia a fost deseori redusă la aspectele extreme ale unor pedepse - condamnarea la moarte pentru apostazie, uciderea cu pietre pentru adulter, amputarea mâinii pentru furt. În ţările musulmane, Sharia există ca sistem legal paralel sau a fost încorporată în sistemul legal. Presa britanică precizează că cel puţin zece tribunale islamice operează în prezent în Albion, rezolvând în special dispute financiare sau divorţuri.