Silviu Prigoană: "Duhovnicul meu e soacră-mea şi ea e de acord cu legea prostituţiei"
- Vladimir Tism ăneanu
- 7 septembrie 2010, 21:46
Autorizaţii pentru bordeluri, tarife la vedere şi "prestări de servicii" doar pentru heterosexuali sunt propunerile pe care Silviu Prigoană le vrea lege. Deputatul are un susţinător chiar în persoana soţiei sale, jurnalista Adriana Bahmuţeanu. Aceasta însă, adaugă un "amendament" - bordeluri să fie şi pentru homosexuali.
18.00 Pocora(PNL): Femeia nu e o marfă. Sunt împotriva legalizării prostituţiei
„Sunt categoric împotriva legalizării prostituţiei. Femeia nu este o marfă”, susţine deputatul PNL Cristina Pocora, care califică iniţiativa lui Prigoană drept „o idioţenie, o idee năstruşnică a unora care vor să şocheze”.
În opinia Cristinei Pocora nu de legalizarea prostituţiei este nevoie, ci de programe speciale de susţinere şi reintegrare a persoanelor vulnerabile fie că este vorba de copii, femei sau bărbaţi.
”Cred că este nevoie de strategii de susţinere şi reintegrare a persoanelor vulnerabile, nu de o lege care să le scoată la piaţă. Ce vrea domnul Prigoană, să se prostitueze ca PFA într-o societate comercială numită bordel. Caută oportunităţi de afaceri?! Dacă vrea s-o facă, n-o s-o facă cu votul meu şi sunt convinsă că nici cu a multor colegi parlamentari”, a mai spus Cristina Pocora.
15.00 Interzicerea prostituţiei homosexuale, "o tâmpenie" Psihologul Bogdan Lucaciu consideră că legalizarea prostituţiei este o idee bună, mai ales dacă e bine făcută. „Restul e o chestiune de pudibonderie, de religie”. De asemenea, el spune că oricum prostituţia există, deci e mai bine să fie oficializată. Cât despre faptul că proiectul de lege interzice relaţiile homosexuale şi le permite doar pe cele heterosexuale, "cu asigurarea respectării regulilor de igienă şi discreţie", psihologul afirmă că este o „segregare”.
14.10 Poziţia Bisericii Ortodoxe a rămas neschimbată. Purtătorul de cuvânt al BOR, Constantin Stoica, a declarat că biserica respinge orice iniţiativă de acest fel.
13.56 Toader: „Proiectul nu are sprijinul PDL”
Liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a declarat că proiectul privind legalizarea prostituţiei, iniţiat de Silviu Prigoană, nu este sprijinit de PDL deoarece nu a fost prezentat în interiorul grupului. „Deocamdată, nu are sprijinul, fiindcă nu a fost prezentată în interiorul grupului. Ea trebuie discutată în comisiile noastre de specialitate şi apoi în grup Fiecare deputat are acest drept constituţional (de a iniţia proiecte de lege - n.r.), dacă este sprijinit sau nu este altă problemă”, a spus Toader. 13.46 Prigoană: „Duhovnicul meu e soacră-mea şi ea e de acord cu legea” Soacra bate politica şi, mai ales, spală păcatele. Aceasta pare filosofia lui Silviu Prigoană care recunoaşte că nu a căutat sprijin politic în parlament pentru legalizarea prostituţiei , iar când vine vorba de Biserică spune că nu s-a consultat cu nimeni, nici măcar cu duhovnicul. „Duhovnicul meu este soacra-mea şi ea e de acord cu legea. Nu-mi trebuie sprijin politic pentru un proiect de lege. Când va ajunge la vot, parlamentarii vor decide dacă îl votează sau nu. Eu mi-am făcut treaba”, a declarat astăzi Prigoană pentru EVZ. Optimist însă pentru că „în toate ţările cu apă caldă permanentă există o asemenea lege, bănuiesc că şi noi dorim să avem apă caldă permanentă, deci o asemenea lege de reglementare”. Mai ales că, a precizat el „e legea germană copy paste, transcrisă şi puţin îmbunătăţită ”.
13.32 Adriana Bahmuţeanu, amendament la Legea prostituţiei: bordeluri şi pentru homosexuali „De-abia aştept să fie dată legea. Eu i-am zis de mult lui Prigoană că trebuie să iniţieze astfel de lege”, este de părere soţia deputatului democrat-liberal, Adriana Bahmuţeanu.
Aceasta consideră că înfiinţarea caselor de toleranţă ca o afacere, cu taxe şi impozite plătite ca în orice activitate comercială, este necesară.
"Astfel se evită traficul de carne vie şi prostituţia de la colţul străzi”, spune jurnalista, adăugând că, după modelul german, ar trebui să existe şi la noi bordeluri pentru persoanele heterosexuale, dar şi bordeluri pentru gay.
Parlamentarii care se vor declara împotriva adoptării legii prostituţiei sunt catalogaţi de către Adriana Bahmuţeanu drept „pudibonzi” care închid ochii de câte ori trec prin zonele înţesate de prostituate şi spun că fenomenul nu există la noi. (Alina Vătăman)
12.00 "Evenimentul zilei" a intrat în posesia proiectului de lege. VEZI AICI DOCUMENTUL INTEGRAL.
Vrea să facă din Casa Poporului mall, să lase clerul fără finanţare de la stat şi, mai nou, să bage prostituţia în nomenclatorul de meserii. Silviu Prigoană a depus ieri la Parlament o iniţiativă legislativă privind legalizarea celei mai vechi, dar şi hulite meserii.
Deputatul vrea autorizarea bordelurilor, limită minimă de vârstă de 16 ani pentru clienţi şi 20 de ani pentru prostituate, tarife la vedere şi "prestări de servicii" doar pentru heterosexuali. Iniţiativa lui Prigoană redeschide dezbaterea pe acest subiect, nematerializat însă niciodată într-o lege.
La începutul lui 2007, ministrul internelor Vasile Blaga avea în lucru două variante de act normativ în acest sens, abandonate însă odată cu scoaterea de la guvernare a PD-ului. Astăzi, acelaşi Vasile Blaga nu spune nu ideii, dar sub rezerva că nu cunoaşte în detaliu proiectul lui Prigoană.
"Eu cred că cele care practică o astfel de «profesie» trebuie protejate şi sancţionaţi cei care le folosesc", a declarat, pentru EVZ, ministrul internelor.
O viziune similară este cuprinsă în raportul prezidenţial privind riscurile sociale, lansat în septembrie anul trecut. Cu toate discuţiile de până acum pe această temă, Biserica a rămas pe poziţii, susţinând că autorii unor astfel de proiecte ignoră complet instituţia familiei şi moralitatea publică.
Ce cuprinde proiectul
Potrivit proiectului depus de Silviu Prigoană şi citat de realitatea.net, prostituatele trebuie să fie autorizate şi să aibă minimum 20 de ani, dar şi să facă, lunar, controale medicale. De serviciile lor pot beneficia persoanele care au minimum 16 ani. Proiectul de lege interzice însă relaţiile homosexuale şi le permite doar pe cele heterosexuale, "cu asigurarea respectării regulilor de igienă şi discreţie".
Mai mult, prostituţia se va putea desfăşura atât la bordel, cât şi acasă, iar fetele vor avea un carnet de sănătate special. Instituţia responsabilă de evidenţa acestora ar fi Ministerul de Interne, iar Consiliul Local este cel care va emite numărul de autorizaţii pentru fiecare localitate.
Casele de toleranţă au şi ele obligaţii. În primul rând, prestarea de servicii sexuale ar trebui să fie obiectul exclusiv de activitate. De asemenea, nu trebuie să permită accesul în local al persoanelor care nu au împlinit vârsta de 16 ani. În plus, tarifele trebuie afişate la vedere şi trebuie să păstreze confidenţialitatea clienţilor şi să le protejeze bunurile. Nu în ultimul rând, trebuie să protejeze drepturile angajaţilor, dar şi identitatea clienţilor.
Lipsa autorizaţiei de funcţionare a bordelurilor se pedepseşte, potrivit proiectului, cu 3 luni de închisoare. Totodată, 12 ani de puşcărie îi paşte pe cei ce obligă minorii să întreţină relaţii sexuale.
Citiţi AICI detalii despre proiectul depus de Prigoană a depus la Parlament
Blaga e consecvent
Ministrul de interne Vasile Blaga rămâne consecvent principiului.
"E o problemă extrem de sensibilă. Eu n-aş spune legalizarea prostituţiei. E un lucru care trebuie discutat foarte serios în societate şi tratat acest fenomen aşa cum o fac alte state ortodoxe, Grecia de exemplu. (...) Eu cred că cele care practică o astfel de «profesie » trebuie protejate şi sancţionaţi cei care le folosesc", a declarat Blaga, pentru EVZ, precizând că nu se poate pronunţa punctual pe proiectullui Prigoană, pentru că deocamdată nu l-a primit.