Lecturi urbane la fântâna de la Universitate

Lecturi urbane la fântâna de la Universitate

Tinerii care vor merge mâine la Facultatea de Litere, după ora 16.00, vor primi cărţi şi vor avea ocazia să participe la o dezbatere moderată de Florin Piersic Jr, în cadrul proiectului Lecturi urbane.

Ziua Porţilor Deschise la Facultatea de Litere îi va încuraja pe tineri să citească. La evenimente pot participa atât studenţii, elevii, absolvenţii, dar şi oricine altcineva care este interesat de literatură.

Dezbaterea moderată de Florin Piersic Jr va avea ca temă actul lecturii şi al cititului în general. De altfel, în cadrul proiectului Lecturi Urbane, bucureştenii care călătoresc cu metroul au primit cărţi şi tututor cititorilor li s-a pus la dispoziţie mai multe zone de citit în parcuri, iar iniţiativa a fost preluată de alte 30 de oraşe din ţară.

Ne puteți urmări și pe Google News